Este, de departe, cel mai prolific, dar considerat și cel mai influent avocat al României ultimilor ani. Și cum vremurile de aur ale Casei de avocatură Mușat& Partners coincid în bună parte cu mandatele lui Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, statutul de ”avocatul președintelui” nu a făcut decât să legendeze și mai mult teoria unui Gheorghe Mușat căruia nimic nu îi poate sta în cale. Mai ales că această etichetă este una oficială, Mușat chiar fiind avocatul personal al lui Klaus Iohannis în cazuri precum cel al procesului câștigat împotriva Agenției Naționale de Integritate. Și încă atunci când fostul edil al Sibiului avea nevoie ca de aer de o decizie în instanță care să îi permită ascensiunea la Președinția României.
Însă ascensiunea fulminantă a celui care îl reprezintă nu doar pe Iohannis, dar este ”spate în spate” și cu cei mai apropiați oameni ai președintelui, precum afaceristul Michael Schmidt sau ”rezerviști” MApN care câștigă pe bandă rulantă contracte de miliarde cu MApN-ul ”Rețelei Ciucă” este absolut șocantă. Mai ales dacă iei de bună povestea de viață absolut halucinantă cu care Gheorghe Mușat a defilat public pentru a justifica cum, în cazul său, România se poate dovedi, mai mult chiar decât Statele Unite ale Americii, ”țara tuturor posibilităților”.
Taximetrist în Gara de Nord, cu 17 lei în buzunar
Dar hai să citim – și în fara inițiaților sistemului chiar să ne crucim! – cum a făcut taximetristul Gheorghe Mușat ”marele salt” către o afacere de zeci de milioane de euro anual. Cel puțin în varianta livrată în anul 2009 : ” Începuturile mele au fost mai grele decât pentru oricare alt avocat. 1989 m-a prins cu 17 lei în buzunar și câțiva prieteni, la care puteam trage seara la masă. La începutul lui ianuarie 1990 am fost reprimit în avocatură cu aplauze. Eram un om cu o bibliotecă juridică, dar fără niciun client, deoarece după șapte ani de absență oamenii te uită. Zamfirescu era deja renumit, Nestor venea de la un institut cunoscut, Florea, Stoica aveau deja un nume. Eu reveneam în avocatură după 4 ani de închisoare la Aiud și alți doi de taximetrie în Gara de Nord. (…) La sfârșitul anului 1990 aveam deja clienți privați, în special companii străine. Companii precum Rhone – Poulenc, actuala Sanofi – Aventis, Renault, Cement Fran’ais sau Societe Generale, care funcționa în România încă din 1970 sub statutul de reprezentanță străină”. Și uite cum ”activitatea firmei a început cu o garsonieră închiriată într-un bloc, după care a cumpărat un apartament cu patru camere iar apoi toate apartamentele de pe un etaj întreg”….citeste INTEGRAL aici