Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, susţine că a cerut „imperativ” colegilor din Ministerul Educaţiei să accelereze procesul de verificare a raportărilor primite din teritoriu, în aşa fel încât cadrele didactice care au participat la ore de recuperare a materiei pierdute din cauza învăţământului online să poată primi banii pentru aceste ore suplimentare, scrie News.ro.„Este o problemă de organizare pe care am asumat-o. Deşi ea se justifică prin cerinţe exagerate din perspectiva finanţatorului, mă refer la regulile de cheltuire a fondurilor europene care necesită mai multe raportări pentru acelaşi lucru, raportări care trebuie să fie verificate iar la Unitatea de management a proiectului din Ministerul Educaţiei deşi s-au făcut forturi majore pentru verificarea şi validarea acestor cheltuieli raportate astfel încât plăţile să poată fi făcute, s-au înregistrat întârzieri”, a declarat Sorin Cîmpeanu, răspunzând unei întrebări, marţi după-amiază, în cadrul unei conferinţe de presă.
Acesta a menţionat că, potrivit bilanţului din urmă cu câteva zile, în cinci judeţe profesorii nu primiseră deloc banii pentru orele de recuperare, pentru că existau diferenţe mari de raportare.
Ministrul susţine că a cerut accelerarea procesului de verificare a rapoartelor necesare pentru ca plata profesorilor să poată fi făcută.
„Nu există un orizont de timp. Nu există, în opina mea, niciun fel de justificare să nu poată fi plătite până la începerea şcolii. Dar se vor face eforturi pentru a fi plătite cât de curând posibil. De multe ori depinde şi de cei care au făcut aceste raportări, pentru că le sunt semnalate şi trebuie să corecteze diferenţele. Este perioada de vacanţă şi am observat o lentoare în corectarea acestor diferenţe, care atrage după sine întârzieri. (…) Am solicitat imperativ colegilor mei, chiar dacă asta presupune renunţarea la vacanţă, să continue în mod susţinut acest proces de verificate pentru ca plăţile să poată fi făcute. Am declarat că nu găsesc nicio justificare ca aceste plăţi să întârzie dincolo de luna septembrie”…citeste INTEGRAL aici
