Amânarea măsurilor de relaxare de la 1 iulie trebuie să fie un semnal pentru toată lumea, avertizează ministrul sănătății Nelu Tătaru. Riscul unei politizări excesive a situației medicale din care încă nu am ieșit este însăși sănătatea populației. Avem de decis o soartă a populației pe următorii zeci de ani în acest moment, a arătat Nelu Tătaru, luni seara, la Digi24.

„Suntem la trei săptămâni, trei săptămâni jumătate de când a reînceput creșterea numărului de cazuri. A început timid, gândiți-vă că am pornit de la 124, 145 de cazuri în 24 de ore. Am trecut prin 300 în două săptămâni, am avut și 415, 420, chiar 450. Suntem într-un moment în care această situație trebuie totuși gestionată.  Toată lumea trebuie să înțeleagă că dacă acum două luni, două luni jumătate era instinctul de conservare foarte accentuat, era teama și puteam gestiona și cu participarea populației acest lucru. În acest  moment de fake news-uri, de îndemnare la nesocotirea unor reguli, de bagatelizare a tot ce a fost în aceste patru luni de zile, avem și o relaxare totală a unei părți din populație. Eu sper că se vor trezi și vor conștientiza momentul prin care trecem. Dacă nu avem încredere în noi, să ne uităm dincolo de granițele noastre și o să vedem ce este în acest moment la granița bulgaro-turcă, bulgaro-greacă, cum sunt cozile și ce fac autoritățile grecești, ce se întâmplă în Spania, ce se întâmplă în Italia, unde au revenit niște restricții” – a spus ministrul Nelu Tătaru.

„În momentul în care aceste pârghii ne-au fost luate (prin deciziile CCR – n.r.), devine mai grea misiunea noastră. (…) Gândiți-vă că aceste țări au pârghiile. Noi nu le mai avem în acest moment, iar dacă stăm să gândim evoluția din ultimele patru săptămâni, ne dăm seama că și cu acele pârghii controlam foarte greu anumite zone (…) În acest moment, știi cine sunt (pacienții bolnavi de Covid care părăsesc la cerere spitalele – n.r.), știi cum sunt, dar nu poți lua o măsură sau o decizie împotriva acestor pacienți. Eu sper ca spiritul civic să fie acolo și să conștientizeze că chiar dacă în acest moment sunt la domiciliu, cum au solicitat-o, să păstreze acea izolare la domiciliu, să aibă în continuare grijă și de ei, și de cei care sunt lângă ei”, a arătat ministrul sănătății.

Începând de vineri, organele de control nu mai pot interveni, de pildă, în cadrul unor situații de genul celebrei hore de pe litoral, a mai spus Nelu Tătaru. „Acele sintagme de limitare a unor libertăți fundamentale sunt înțelese greșit și de o parte a populației de rând, dar sunt greu gestionabile și de noi”, a recunoscut oficialul.

Sursa:digi24

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *