Curtea Constituţională a României a publicat motivarea deciziei din 8 iunie 2021, prin care a decis constituţionalitatea SIIJ în raport cu criticile ridicate, şi a hotărât obligatoriu şi irevocabil că Legea fundamentală, Constituţia, îşi prezervă poziţia ierarhic superioară vizavi de dreptul UE, anunță Mediafax.
În motivare, judecătorii CCR susţin că „menţin jurisprudenţa anterioară şi constată că singurul act care, în virtutea caracterului său obligatoriu, ar fi putut constitui normă interpusă controlului de constituţionalitate realizat prin raportare la art.148 din Constituţie – Decizia 2006/928 -, prin dispoziţiile şi obiectivele pe care le impune, nu are relevanţă constituţională, întrucât nu complineşte o lacună a Legii fundamentale şi nici nu dezvoltă normele acesteia prin stabilirea unui standard mai ridicat de protecţie”.
În ceea ce priveşte SIIJ, CCR a stabilit că din conţinutul normativ al legii rezultă aspectele ce vizează „buna administrare a justiţiei”: pe de o parte, crearea unei structuri specializate de investigare care să asigure o practică unitară cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală pentru infracţiunile săvârşite de magistraţi şi, pe de altă parte, reglementarea unei forme adecvate de protecţie a magistraţilor împotriva presiunilor exercitate asupra lor prin sesizări/denunţuri arbitrare.
„Curtea menţionează că opţiunea legiuitorului de a reglementa în cuprinsul actului normativ prin care se înfiinţează noua structură de parchet acele norme de drept care prezintă caracter de specificitate nu afectează constituţionalitatea acestei din urmă legi, de vreme ce principiul invocat nu are o consacrare constituţională, iar toate celelalte elemente care vizează statutul procurorului rămân pe deplin aplicabile procurorilor S.I.I.J…citeste INTEGRAL aici
