Tranzacția prin care Orange va prelua 54% din acțiunile Telekom Romania Communications (fostul Romtelecom) a fost notificată oficial în această lună la Comisia Europeană, arată datele Executivului european. Dacă tranzacția este aprobată, românii care au internet fix, TV, telefonie fixă ori pachete de servicii fix-mobile de la Telekom Romania Communications (fostul Romtelecom) ar putea deveni în acest an clienți ai Orange, așa cum s-a întâmplat cu clienții UPC după ce operatorul de comunicații prin cablu a fost cumpărat de Vodafone.

Datele Comisiei Europene arată că tranzacția Orange-Telekom România Communications (fostul Romtelecom) a fost notificată oficial în data de 8 iunie 2021.

Data provizorie stabilită pentru luarea unei decizii de către Comisia Europeană este 13 iulie 2021.

Ce s-ar schimba în piața de comunicații prin preluarea operațiunilor fixe ale Telekom de către Orange

Orange a anunțat în data de 9 noiembrie 2020 că a semnat cu grupul elen OTE acordul pentru achiziția pachetului majoritar de 54% din acțiunile Telekom Romania Communications (fostul Romtelecom) la prețul de 268 milioane de euro. Telekom Romania Communications este deținută de grupul elen OTE (54,01% din acțiuni) și de statul român (45,99% din actiuni).

Dacă tranzacția primește aprobarea Comisiei Europene și a Consiliului Concurenței, ar însemna că românii care au internet fix, TV, telefonie fixă ori pachete de servicii fix-mobile de la Telekom Romania Communications (fostul Romtelecom) ar putea deveni de la sfârșitul anului viitor clienți ai Orange, așa cum s-a întâmplat cu clienții UPC după ce operatorul de comunicații prin cablu a fost cumpărat de Vodafone.

Pentru ca statul român să devină acționar unic în Telekom România Communications (fostul Romtelecom) nu ar fi fost vorba doar de preluarea pachetului majoritar de acțiuni ale grecilor de la OTE, ci s-ar fi pus problema existenței know-how-ului managerial și operațional pe termen lung, respectiv a disponibilității pentru investițiile care trebuiau făcute, a precizat pentru HotNews.ro, în luna noiembrie 2020, Lucian Bode, ministrul Transporturilor și Comunicațiilor. Acesta a spus că statul nu are drept de preemțiune și că prin actuala tranzacție statul român își întărește poziția alături de Orange și implicit valoarea participației…citeste INTEGRAL aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *