Cercul se închide: la doi ani și o zi după ce rectorul și prorectorul Academiei de Poliție au fost puși sub acuzare, justiția s-a pronunțat.
Chestorul de poliție Adrian Iacob și comisarul-șef Petrică-Mihail Marcoci au fost condamnați ieri de Curtea de Apel București – pentru instigare la șantaj – la câte 3 ani de închisoare cu suspendare; câte 120 de zile de muncă în folosul comunității; și interdicție, timp de 3 ani, pentru următoarele drepturi:
- dreptul de a mai fi polițiști;
- dreptul de a mai fi cadre didactice universitare;
- dreptul de a ocupa o funcție de conducere într-o instituție publică;
- dreptul de a fi ales într-o instituție sau într-o funcție publică.
Sentința pronunțată ieri nu este definitivă.
PressOne publică astăzi în premieră o descriere detaliată, în zece acte, a culiselor operațiunii prin care cei doi au gândit, plănuit și pus în executare încercarea de a o reduce la tăcere pe colega noastră, Emilia Șercan.
ACTUL I. AMENINȚAREA
E seara zilei de luni, 15 aprilie 2019. Un tânăr ofițer de poliție își lasă telefonul – cu intenție, conform instrucțiunilor – în casa viitoarei lui soții din Dudu, un sat dintr-o comună limitrofă Bucureștiului. Se urcă în mașină și pornește spre est. Sunt 20-30 de minute de condus până la locul faptei.
Are totuși la el un telefon – un iPhone 5S Silver – pe care l-a cumpărat cu patru zile înainte din banii lui, tot conform instrucțiunilor, de pe OLX. Are și o cartelă prepay pe care a luat-o – conform acelorași instrucțiuni – de la un magazin din Militari; ce n-a observat e că magazinul avea cameră de luat vederi.
Adrian Gheorghe Bărbulescu se îndreaptă, acum, spre Lacul Morii din Capitală.
Ofițerul de poliție – care încă n-a împlinit un an de când e angajat al Academiei de Poliție – ajunge la destinație. A compus deja cinci mesaje. Urmează să le trimită, prin Facebook Messenger, unei jurnaliste de investigație – Emilia Șercan.
Adrian Bărbulescu nu o cunoaște pe Emilia Șercan.
S-a făcut ora 20:00. Bărbulescu trimite – de pe un cont fictiv pe care-l făcuse pe numele Andrei Georgi Olaru – cele cinci mesaje.
Așteaptă.
- În primul mesaj spune „Oprește-te să mai faci rău! Tot răul se întoarce persoanelor dragi! Chiar atât de inconștientă ești? Chiar nu ai nimic de pierdut? Eu cred… că ai”.
- În al doilea, pe care l-a împachetat într-un fundal negru, a inserat un citat biblic, invocându-l pe Iosif, „care ne va întoarce tot răul pe care i l-am făcut”.
- Revine, cu al treilea mesaj, la subiect: „Ești doar o unealtă pe care o folosim cât timp avem nevoie. Iar, apoi……… te dăm la o parte… și îți dăm altceva să faci”.
- Al patrulea mesaj: „Noi suntem cei care am vorbit cu tine și în 2016”.
- Al cincilea : „Atunci a fost prea mult, de data asta… o să ne depășim. Ai grijă de tine”.
Bărbulescu a folosit pluralul – „avem”, „te dăm la o parte”, „îți dăm altceva”, „noi suntem”, „o să ne depășim” – cu gând să dea greutate amenințării. Iar mențiunea la anul 2016, avea să explice el ulterior, se referea la momentul în care Emilia Șercan „a publicat un articol despre suspiciuni de plagiat privind-o pe Laura Kovesi, după care a afirmat că a fost amenințată și m-am gândit că o voi face să creadă că dacă sunt aceleași persoane se va speria mai tare”.
Minutele trec. Polițistul rămâne acolo, lângă Lacul Morii, așteptând un indiciu că mesajele au fost citite; ar însemna că și-a dus la bun sfârșit sarcina.
În cursul acelei zile discutase despre mesajele de amenințare cu șefii săi – și cu rectorul Adrian Iacob, și cu prorectorul Mihail Marcoci.
„Rupe-i dinții”, susține Bărbulescu că l-ar fi îndemnat rectorul Iacob. Prorectorul Marcoci, la rândul său, l-ar fi presat „să posteze mesaje denigratoare” la adresa Emiliei Șercan.
În timp ce așteaptă, polițistul își dă seama că planul Facebook a eșuat. N-are niciun semn că Emilia Șercan ar fi citit amenințările: din cauză că fictivul Andrei Georgi Olaru, contul pe care l-a folosit, nu e în lista jurnalistei de „Facebook Friends”, acestea au fost direcționate în „Message requests”, locul în care sunt stocate mesajele venite de la necunoscuți.
Bărbulescu îi scrie, prin aplicația criptată Telegram, prorectorului Marcoci. Se gândește să trimită încă un mesaj de amenințare – de data asta via SMS – dar nu are numărul de telefon al Emiliei Șercan.
Marcoci îl are. Primește mesajul lui Bărbulescu și-l sună – tot via Telegram. Îi spune numărul Emiliei și îi cere, susține polițistul într-o declarație consemnată în dosar, „ca mesajul [SMS] să conțină referiri nemijlocite la actele de violență pe care urma să le sufere […] dacă nu înceta activitățile investigative”.
Mai exact, afirmă Bărbulescu, prorectorul Marcoci i-ar fi dictat „cuvânt cu cuvânt”, în acea discuție, ce să scrie. Își mai amintește că era „foarte stresat”, că a mers pe digul lacului și că a compus un mesaj în care a inclus mai multe amenințări.
„Apoi am șters o parte din ele pentru că eram foarte tulburat și nu știam ce să fac”, povestește. „Nu am scris tot ce mi-a spus dumnealui, pentru că mi s-a părut foarte dur și mi-a fost teamă […]. Am apăsat butonul de trimitere mesaj, însă imediat am regretat gestul meu și am încercat împiedicarea trimiterii mesajului, oprind telefonul”.
E deja 21:05. La 65 de minute după mesajele de pe Facebook Messenger, SMS-ul compus de Bărbulescu pleacă spre destinatar:
„Trimitem acest mesaj cu scopul de a preveni ce va urma, totul depinde de tine. Oprește toate activitățile pe care le ai în desfășurare… dacă nu vrei să urmeze calvarul. —- — —— — ——? – — — —– ———- — —-”.
Ultimele 12 cuvinte – care nu au fost niciodată date publicității – au fost descrise de procurori, în rechizitoriu, drept „acte de violență” prin care jurnalista a fost amenințată că îi „va fi suprimată viața”.
12 minute mai târziu, la 21:17, Bărbulescu îi trimite un mesaj rectorului Adrian Iacob, tot via Telegram, în care-i spune: „I-am transmis ceva de forță, se va gândi mult timp la ce i-am scris :))”.
Rectorul Iacob îi răspunde, după 7 minute, cu un singur cuvânt:
S-a terminat, crede Bărbulescu. Scoate cartela din telefon. Pune iPhone-ul 5S pe asfalt și-l fărâmă cu roata mașinii. Apoi coboară de la volan și culege rămășițele. O parte le aruncă în Lacul Morii, cealaltă parte într-un coș de gunoi – tot conform instrucțiunilor. Distruge apoi cartela, o aruncă „tot prin zonă” și se întoarce în Dudu, la prietena lui.
În aceeași seară îi confirmă lui Marcoci, pe Telegram, că a trimis SMS-ul: „Acesta [Marcoci] mi-a răspuns a doua zi dimineață «Bine» sau «OK»”.
***
Emilia Șercan – aflată, la 21:05, la ieșirea dintr-un supermarket – recepționează SMS-ul.
Îl citește.
Intuiește, imediat, că mesajul e mai serios – și mai grav – decât obișnuitele comentarii negative pe care jurnaliștii le primesc, câteodată, de la cititorii care-i antipatizează:
- În primul rând, primise mesajul prin SMS, pe telefonul personal; a dedus că cel care-l trimisese a vrut să se asigure că ajunge la ea.
- Apoi, mesajul era conceput în logica șantajului – „dacă nu… atunci…”. (În acea perioadă, Emilia Șercan nu avea alte „activități […] în defășurare” în afara investigațiilor privind fraudele masive prin care Academia de Poliție acordase titluri de doctor, cu beneficiile aferente, în baza unor teze plagiate).
- Nu în ultimul rând, mesajul se încheia cu o amenințare explicită cu moartea.
În primele minute după primirea mesajului, Emilia Șercan nu știe ce să facă; unde să ceară ajutor. La ce secție de poliție? La ce adresă?
O sună pe purtătoarea de cuvânt a Poliției Capitalei, pe care o știa prin natura meseriei; îi explică ce i s-a întâmplat, îi citește mesajul și cere informații despre unitatea de poliție la care trebuie să meargă.
Îi spune, în plus, că nu vrea să se urce în propria mașină pentru a ajunge la secție; spectrul a doi jurnaliști de investigație asasinați în ultimele 18 luni în țări UE plutea atunci – și încă plutește – asupra tuturor jurnaliștilor care devoalează corupția la nivel înalt: jurnalista malteză Daphne Caruana Galizia murise, în octombrie 2017, în explozia propriului Peugeot 108, în care fusese plantată o bombă; iar jurnalistul slovac Ján Kuciak fusese împușcat cu un an în urmă, alături de logodnica lui, în locuința lor de lângă Bratislava.
Emilia Șercan ajunge, în scurt timp, la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Capitalei. Le explică polițiștilor de ce crede că mesajul primit prin SMS trebuie investigat: acesta suna cu totul altfel decât un comentariu negativ oarecare, așa cum sunt majoritatea mesajelor critice/insultătoare primite de jurnaliști pe Facebook sau pe forumuri – supărătoare, dar în fond inofensive.
Deschide Facebook Messenger, în fața polițiștilor, căutând un astfel de mesaj pentru a-l da drept exemplu.
Atunci și acolo, în sediul Serviciului de Investigații Criminale, Emilia Șercan descoperă – la ora 00:26 – cele cinci mesaje trimise de Bărbulescu în urmă cu peste patru ore.
ACTUL II. CĂUTAREA
Polițiștii îi cer Emiliei Șercan, în noaptea de 15 spre 16 aprilie, un interval de grație: o roagă să nu facă publice, imediat, amenințările – pentru ca făptuitorul (sau făptuitorii) să nu distrugă probe. Emilia Șercan înțelege argumentația și consimte.
Va sfârși prin a anunța pe Facebook, la 37 de ore de la primirea mesajului – miercuri, 17 aprilie 2019 – că a fost amenințată cu moartea. Va posta o captură de ecran cu cele opt rânduri ale SMS-ului. Va acoperi, cu o dungă roșie, ultimele 12 cuvinte („Am cenzurat o parte din conținutul mesajului pentru a-i proteja pe cei dragi mie”).
***
În aceeași zi, 17 aprilie 2019, Bărbulescu se va întâlni cu rectorul Iacob. Acesta îl va îmbrățișa, își amintește tânărul ofițer, și-i va spune că „ar trebui să-i cumpere un telefon în fiecare zi”. Prorectorul Marcoci, la rândul lui, îi va spune să stea liniștit, „că nu va păți nimic, pentru că nimeni nu este interesat de Emilia Șercan”.
Bărbulescu va rămâne îndoit; în acea zi, ministrul de Interne Carmen Dan avea să anunțe pe Facebook – într-o postare care menționa alertele Reporters sans frontières și Active Watch – că Poliția demarase deja cercetările; că „tratează cu responsabilitate ancheta”; și că amenințarea unei persoane, mai ales a unui jurnalist, „este un gest incalificabil și trebuie aspru pedepsit”.
Polițistul îi scrie rectorului Iacob, la un moment dat: „Sunt un pic căcat pe mine”. Nu primește niciun răspuns.
După trei ore, îi trimite șefului său un link către declarația ministrului Carmen Dan. Niciun răspuns.
***
Mai trece o noapte. La 18 aprilie, Bărbulescu primește – la ora 6:40 dimineața – un mesaj de la rectorul Iacob; acesta îl întreabă dacă a ajuns la Academie.
Da, a ajuns în jur de 6:00. „Domnul rector era în sală [de forță – n.r.] și mi-a solicitat să merg acolo pentru a discuta”. Adrian Iacob ar fi fost „foarte speriat”, spune polițistul, și l-a întrebat „mai multe detalii despre cum am cumpărat cartela și telefonul”. Bărbulescu îi explică; instrucțiunile tehnice i le dăduse prorectorul Marcoci, nu rectorul.
Iacob îl ascultă. Îi spune că are două puncte vulnerabile: a fost filmat în magazinul din care a cumpărat cartela; și a fost văzut de cel care i-a vândut telefonul. Îl îndeamnă să meargă la magazin, să vadă „cum este îndreptată camera”.
Îi mai spune, afirmă Bărbulescu, „că a vorbit cu cineva de la Direcția Generală Anticorupție despre dosar” și că, în caz că s-ar descoperi că el e cel care a cumpărat telefonul, să susțină că l-ar fi vândut „anterior zilei de 15.04.2019 […] unei persoane necunoscute” în parcul auto Vitan – un cartier al Bucureștiului – „întrucât acolo nu sunt camere de filmat”.
După întâlnirea matinală din sala de forță urmează un nou schimb de mesaje între Bărbulescu și Iacob. „Asta ți-am spus… Vor lua toate camerele din zonă”, îi scrie rectorul. „Deci am belit-o”, răspunde Bărbulescu: „Dacă să zicem că m-au văzut, ce le zic?”.
„Îmi e frică rău de tot”, continuă el, și întreabă apoi: „Ce șanse am să scap dacă mă prind?” .
Răspunsul lui Iacob: „Să te prindă că ce? Ce ai, Adișor? Ce-ai făcut?”.
În aceeași zi, Bărbulescu vorbește și cu prorectorul Marcoci, care încearcă să-l liniștească: îi spune că „a aflat că Serviciul Român de Informații nu este implicat în anchetă, astfel încât totul e în regulă”.
Discuțiile cu Iacob și Marcoci și asigurările lor nu calmează, însă, anxietățile lui Bărbulescu. Începând cu ziua de 17 aprilie, promisiunile pe care Bărbulescu le primise în perioada planificării încep să se dizolve într-o nouă realitate. Una în care el, polițist debutant, consimțise să amenințe cu moartea o jurnalistă pe care n-o cunoștea – pentru că așa i-au cerut un chestor de poliție pe care pretinde că-l iubea „ca pe un tată”; și un comisar-șef care lucrase în 2001–2005 la DGIPI, iar acum preda viitorilor polițiști bazele activității informative & metode și tehnici operative.
***
A doua zi, 19 aprilie, e vineri. Adrian Bărbulescu pleacă spre Slatina, unde locuiesc părinții lui. Trece pe la prietenul lui din copilărie, A.G.G., și el polițist; îl întreabă dacă poate fi localizat un telefon cumpărat de pe OLX. A.G.G. îl întreabă de ce vrea să știe.
„Adi mi-a povestit că împreună cu Marcoci Mihail, prorectorul Academiei de Poliție, au transmis unei ziariste care scria despre teza de doctorat a rectorului Iacob Adrian mesaje în care îi spuneau să se oprească din activitate”, va declara A.G.G. „Am văzut că era foarte stresat, dar nu mi-a dat foarte multe detalii, iar eu am fost sunat de un văr și a trebuit să plec”.
Pe drumul de la București la Slatina, Bărbulescu îi povestise și viitoarei lui soții ce făcuse. „Eram foarte stresat, simțeam că nu mai pot și aveam nevoie să vorbesc cu cineva apropiat”, avea să explice el.
ACTUL III. IDENTIFICAREA
Miercuri, 24 aprilie 2019, Adrian Bărbulescu e încă în Slatina, la părinții lui. Polițiștii care investighează cazul l-au identificat după doar 8 zile: îl perchiziționează în zori, îl îmbarcă într-o mașină și-l aduc la București.
Pe drum, Bărbulescu trimite mesaje disperate – pe WhatsApp – atât rectorului Iacob, cât și prorectorului Marcoci.
Schimburile de mesaje cu Iacob se întind pe parcursul a 50 de minute, arată capturile de ecran din dosar (corecturile gramaticale au fost operate de redacție).
06:40 Bărbulescu: Telefonul nu mi-l ia nimeni, șterg mesajele
06:40 Bărbulescu: Avocat
06:40 Bărbulescu: De unde iau?
06:41 Iacob: Șterge tot
06:42 Iacob: Îți vor da din oficiu în prima fază
06:46 Bărbulescu: Ok
06:46 Bărbulescu: De avocat de unde fac rost?
06:48 Bărbulescu: Stau 24 de ore?
06:49 Iacob: Chiar nu știu acum! Ce scandal va urma! Vai de capul meu!
06:49 Iacob: Nu cred! Te audiază! Le spui adevărul! Inițiativa ta, de care nu a știu[t] nimeni!
06:53 Bărbulescu: Sunt suspect
06:53 Bărbulescu: Au probe
06:53 Bărbulescu: Învațați-mă până ajung la București
06:53 Bărbulescu: Că nu vreau să bag pe nimeni
[…]
07:28 Bărbulescu: Vreau să nu bag pe nimeni
07:28 Bărbulescu: Mă înțelegeți?
07:28 Bărbulescu: Vă iubesc ca pe tatăl meu
07:28 Bărbulescu: Nu trebuie să ne panicăm
07:28 Bărbulescu: Probe nu sunt
07:30 Iacob: Noi, acad[emia], va tb să ne disociem de fapte
07:30 Bărbulescu: Păi da
07:30 Bărbulescu: Ajutați-mă
Până să ajungă la București, Bărbulescu îl anunță pe prietenul său din Slatina, A.G.G., că este suspect. Face capturi de ecran ale conversațiilor cu Iacob și Marcoci, i le trimite și-l roagă să le păstreze.
„Eu i-am spus să îmi transmită și o imagine cu contactul Iacob Adrian”, își amintește A.G.G., „pentru a se vedea și numărul de telefon al acestuia”.
La ora 08:00, Emilia Șercan află de la un jurnalist Digi 24 – care-i cerea „o reacție” – că locuința unui ofițer de la Academia de Poliție fusese percheziționată și că acesta era suspectat că a amenințat-o cu moartea în seara de 15 aprilie 2019.
Știrea explodează în presă înainte de ora 09:00. Digi24.ro o publică pe site la 08:44.
Anunțul investigatorilor e prima confirmare a faptului că mesajele de amenințare au, într-adevăr, legătură cu Academia de Poliție – despre care Emilia Șercan publicase pe PressOne, în ultimele luni, o serie de investigații:
- 27.01.2019: Chestorul Ioniță, șeful Direcției Anticorupție din MAI, a plagiat toată teza de doctorat
- 11.03.2019: Ecaterina Andronescu, despre școlile doctorale de la SRI și Poliție: „Mi se pare inacceptabil să mai funcționeze”
- 24.03.2019: Rectorul Academiei de Poliţie a plagiat peste două treimi din teza sa de doctorat
- 09.04.2019: Academia de Poliţie ascunde zeci de plagiate de frica imploziei
- 14.04.2019: Alarmă la Academia de Poliţie: blocaţi accesul la bibliotecă!
Identificarea lui Bărbulescu îi face pe Iacob și Marcoci să se replieze: încă din acea zi începe să se contureze o operațiune de mușamalizare în care cei doi vor implica, drept intermediari, un grup de ofițeri din Academia de Poliție.
Ideea principală a noului plan: Bărbulescu a acționat de fapt din proprie inițiativă, asta trebuie să spună el anchetatorilor. În contrapartidă, ei se for arăta intransigenți în declarații oficiale – dar, în realitate, îl vor proteja.
Pentru reprezentația publică, cei doi înalți ofițeri ai Poliției Române asamblează un comunicat de presă prin care anunță, în aceeași zi, că Academia de Poliție „a luat act cu surprindere”, „regretă cele întâmplate”, „asigură opinia publică”, „se delimitează de astfel de acțiuni” – și, mai ales, că „nu va tolera niciodată comportamente de acest tip din partea niciunui membru al comunității academice”.
Iată comunicatul integral, care este nesemnat; și care, între timp, a dispărut de pe site-ul Academiei de Poliție:
În culise, Iacob și Marcoci – doi oameni ai legii plătiți să instruiască viitorii oameni ai legii – nu numai că au „tolerat comportamente de acest tip”, dar l-au îndemnat pe tânărul polițist din subordine – în mod explicit, repetat, obsesiv aproape – să distrugă probe și să mintă în fața investigatorilor.
Până la sfârșitul zilei, dosarul amenințării cu moartea a Emiliei Șercan e declinat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 către Direcția Națională Anticorupție (DNA).
Târziu în noapte, în intervalul 01:45 – 02:50, Adrian Bărbulescu dă prima sa declarație în calitate de suspect. Urmărirea penală pentru șantaj împotriva Emiliei Șercan începe, în mod oficial oficial, cu data de 25 aprilie 2019.
ACTUL IV. MUȘAMALIZAREA
Cuvântul de ordine devine, de vreme ce ancheta penală a intrat într-o nouă etapă, „să nu fim proști să facem probe”, după cum îi spusese în urmă cu o săptămână rectorul Iacob lui Adrian Bărbulescu.
Schimburile de mesaje și scurtele discuții dintre cei trei au, în săptămânile care vin, două direcții principale. Atât rectorul cât și prorectorul continuă să-l întrebe pe polițist – în buclă, cu fiecare ocazie – dacă „a șters tot”; și încep să organizeze, prin mobilizarea câtorva tineri polițiști din Academie, comunicarea cu Bărbulescu prin intermediari.
Și Iacob, și Marcoci intuiesc că investigatorii „au ceva”; Iacob îi scrisese lui Bărbulescu, chiar în dimineața în care acesta era adus de la Slatina la București, că „probe au, altfel nu te ridicau”.
Intermediarii principali, în noul plan, sunt Ionuț Iordache și Vasile-Cătălin Golop, doctorandul lui Iacob (ulterior, este prins în scenariu și fratele acestuia din urmă, Claudiu Golop).
Iordache și Golop fac parte de-un an, din aprilie 2018 – alături de rector, de prorector, și de lectorul Victor Drăghici – dintr-un grup de WhatsApp intitulat „Echipa-Echipa” pe care Emilia Șercan e insultată grosier, cu vădită voluptate, de câteva săptămâni bune. „Echipa-Echipa” are doar cinci membri, potrivit procurorilor (care au ales să acopere, chiar și în capturile de ecran pe care le-au inclus în dosar, mare parte dintre vulgarități).
Fapt e că Iordache și Golop primesc o dublă misiune: să-l convingă pe Bărbulescu să nu-i mai contacteze direct pe Iacob și pe Marcoci – fie că e vorba de întâlnire față în față, convorbire telefonică sau mesagerie – ci să-și transmită eventualele mesaje prin ei; și, în plus, cei doi primesc sarcina să-l liniștească pe Bărbulescu („pentru ca nu cumva să clacheze”, după cum s-a exprimat Iordache în declarația sa).
Cei doi povestesc că au fost chemați, amândoi odată, în biroul rectorului – mai exact „într-o anexă” a acestuia. Nu-și amintesc cu precizie când a avut loc întâlnirea, dar estimează că s-a petrecut, cel mai probabil, chiar a doua zi după percheziția de la Slatina. Rectorul Iacob le-a spus, în anexă, că Bărbulescu îl tot sună și le-a cerut să-i transmită „să nu îl mai contacteze în mod direct, ci prin intermediul” lor; și, în plus, „să îi transmită mesaje de încurajare”.
Golop povestește că în aceeași zi a discutat, tot împreună cu Ionuț Iordache, și cu Marcoci – de față fiind și Adrian Iacob – „pe holurile și în curtea instituției, aceștia evitând să discute cu mine în birourile lor”; prorectorul le-a dat cam aceleași instrucțiuni cu rectorul.
Ilustrativă pentru aceste săptămâni e ziua de 8 mai 2019, când Bărbulescu se străduie – în zadar – să-i trimită rectorului Iacob un CD cu dosarul de urmărire penală de la DNA.
În acea zi, Bărbulescu îi dă lui Golop un plic în care se află un CD cu dosarul său. Golop ia plicul și merge cu el în biroul lui Iacob – unde, susține el, se afla și Marcoci.
Marcoci îi cere, însă, să discute în alt corp de clădire. Când ajung acolo, prorectorul deschide un birou și îl întreabă pe Golop unde-i CD-ul. Golop îi întinde plicul. Marcoci îl analizează, după care îi spune că nu vrea să introducă CD-ul în computer, „pentru a evita ca eventualele programe aflate pe suportul optic să fie folosite pentru interceptarea comunicărilor”, conform declarației polițistului.
Golop se întoarce la locul stabilit, în care Bărbulescu îi predase anterior plicul – o anume cabină din toaleta Academiei de Poliție, „pentru a evita înregistrarea conversației” – să-i restituie CD-ul rămas neaccesat.
Îi spune lui Bărbulescu că nici Marcoci, nici rectorul n-au vrut să introducă CD-ul în computer, „pentru a evita riscul ca pe acesta să se găsească un program folosit de organele de urmărire penală pentru interceptarea convorbirilor ambientale”. Îi transmite, în plus, că Iacob crede că ar fi „vizat de măsuri de supraveghere tehnică”.
A doua zi, pe 9 mai, Bărbulescu vorbește de trei ori, via Telegram, cu Marcoci – care îl întreabă din nou dacă a șters mesajele cu conversațiile purtate în jurul datei amenințării.
Marcoci îi transmite ulterior, prin intermediari, că „în biroul său a fost instalată tehnică de supraveghere și îi cere ca în viitor să îl contacteze pe rectorul Iacob Adrian”.
Îi spune același lucru – prin viu grai – într-o lungă conversație telefonică. Conversația e înțesată cu formulări exculpatoare care par special croite pentru urechile unui magistrat:
Marcoci: Sună-l în [expresie obscenă] pe rector! Nu… Nu mă mai suna pe mine!
Bărbulescu: A, OK!
Marcoci: La rector nu s-a intrat, nu [neinteligibil].
Bărbulescu: Da’ cu ce s-a intrat? Eu… nu înțeleg, ce s-a întâmplat?
Marcoci: O să-ți explice altădată. La mine s-a intrat, s-a pus tehnică!
Când spune „s-a intrat”, prorectorul se referă la faptul că, în seara precedentă, persoane rămase necunoscute au forțat intrarea în biroul său și în cel al rectorului.
Transcrierea acestei conversații se întinde, cu toată reticența declarată a lui Marcoci de a vorbi cu Bărbulescu, pe nu mai puțin de 32 de pagini. Prorectorul are grijă să puncteze repetitiv, pentru eventualitatea în care discuția e înregistrată, pe două direcții principale:
1. Nu el, Marcoci, e cel care l-a instigat pe polițist să o amenințe pe Emilia Șercan:
- „Nu te-am băgat eu în chestia asta! […] Păi ai făcut-o pentru rector”
- „Tu nu mă amesteca pe mine în chestia asta, că tu mă amesteci pe mine aiurea în chestia asta aici. A fost treaba ta cu rectorul”.
- „Păi problema a fost a rectorului, nu a mea. Cu ce vrei să te ajut? Vrei să-ți găsesc avocat eu?!”
- „[…] eu în toată ecuația asta n-am avut nicio chestie, da? Repet: eu nu am avut niciun fel de chestie. Da?”
2. Nu el, Marcoci, i-a spus lui Bărbulescu ce cuvinte să folosească în SMS-ul de amenințare cu moartea:
- „Ți-am zis eu ce să scrii în mesaj, nebunule care ești? Eu?”
- „Bă, nu ți-am zis eu. Când ți-am zis eu, nebunule? Când ți-am zis eu așa ceva? Ai înnebunit? Ce ai?”
- „[A fost] ideea mea? Ești nenorocit? Ești nenorocit? Asta a fost ideea mea? Asta a fost ideea ta”
- „Eu? Eu? Ți-am zis eu așa ceva? Ai înnebunit la cap?”
- „Ți-am zis eu ce să scrii? Ce ai, ai înnebunit la cap?”
- „Ai înnebunit? Ai înnebunit la cap? Cum să… Băi, din momentul ăsta îți jur, eu nu mai am nicio treabă cu tine, dacă… dacă începi cu așa ceva”
De partea cealaltă, Iacob confirmă, la un moment dat, că a participat la discuții despre mesajele de amenințare – dar insistă că inițiativa de trimitere a acestora ar fi fost, de fapt, a lui Marcoci…citeste INTEGRAL aici