Liderii europeni au aprobat luni seara impunerea de noi sancțiuni împotriva Belarusului, căruia îi cer eliberarea imediată a activistului Roman Protasevici și a prietenei acestuia, Sofia Sapega, arestați duminică în urma deturnării la Minsk, sub un fals pretext, a avionului în care călătoreau pe ruta Atena – Vilnius.

Într-o declarație adoptată luni seara, șefii de stat și de guvern din UE cer impunerea de sancțiuni atât împotriva unor „entități”, cât și a unor persoane particulare din Belarus.

Avioanele companiilor din Belarus nu vor mai avea voie să zboare în spațiul aerian al Uniunii Europene și nici nu vor avea acces pe aeroporturile din UE. 

De asemenea, avioanele companiilor din UE vor evita să zboare în spațiul aerian al Belarusului.Aceste noi sancțiuni vizând Belarusul se vor adăuga celor care sunt deja în vigoare încă din 2004, când Uniunea Europeană a impus un emargo asupra vânzărilor de arme și exporturilor de obiecte care ar putea servi reprimării în forță a manifestațiilor.

De asemenea, anumite active ale Belarusului au fost înghețate și patru cetățeni din Belarus au interdicție de a veni în Uniunea Europeană, fiind suspectați că au legătură cu dispariția unor persoane (doi politicieni de opoziție, un om de afaceri și un jurnalist) în 1999 și 2000….citeste INTEGRAL aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *