Peste 2.200 de monede, medalii și obiecte de patrimoniu au fost confiscate în cadrul unei operațiuni de amploare a Europol, la care a partcipat și Poliția română. Au fost făcute controale la companii și în piețe unde se vând astfel de obiecte și la persoane care caută cu detectoare de metale în siturile arheologice. Polițiștii au urmărit și traseul obiectelor vândute pe internet.

În perioada 22 iunie-27 noiembrie 2020, au fost desfășurate activități pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor de furt, tăinuire, operaţiuni ilicite de comerţ/export/import de bunuri culturale mobile, distrugere sau efectuare de intervenţii neautorizate în siturile arheologice sau asupra monumentelor istorice, potrivit unui comunicat al Poliției Române.

În cadrul operațiunii Pandora V au fost făcute controale de specialitate la 235 de societăți comerciale, locuri publice cunoscute ca piață de desfacere de bunuri culturale mobile, transportatori, depozite și muzee. De asemenea, au fost organizate 660 de controale în zonele cu patrimoniu arheologic sau istoric.

Polițiștii au descoperit 54 de infracțiuni de tăinuire, înșelăciune, furt calificat, import/export ilegal de bunuri culturale, distrugere de monumente istorice, efectuarea de construcții în zonele istorice protejate de lege, acces sau utilizare a detectoarelor de metale în zone protejate de lege și au deschis 52 de dosare penale. De asemenea, au confiscat 12 detectoare de metale și au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale….citeste INTEGRAL aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *