UDMR admite că formarea unei majorități pentru învestirea unui nou Guvern este extrem de dificilă fără AUR. Csoma Botond spune însă că formațiunea sa nu va intra într-o majoritate alături de partidul condus de George Simion, conform Realitatea PLUS.
Scena politică rămâne blocată înainte ca președintele Nicușor Dan să desemneze un nou premier. Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, susține că formarea unei majorități parlamentare este foarte dificilă fără AUR, dar spune clar că partidul său nu este dispus să participe la o asemenea formulă. UDMR recunoaște, în același timp, că România nu poate continua la nesfârșit cu un Guvern interimar și că este nevoie de un Executiv cu puteri depline. Decizia formațiunii va depinde însă de majoritatea care se va contura în momentul votului de învestitură.
UDMR exclude o majoritate alături de AUR
Csoma Botond susține că principala problemă pentru UDMR este tocmai prezența AUR într-o eventuală majoritate. Deși admite că fără partidul condus de George Simion calculele parlamentare devin foarte complicate, liderul deputaților UDMR spune că formațiunea sa nu poate merge alături de AUR.
„Din punctul meu de vedere acum nu este o situație diferită de cea cu Vestea. Din păcate, fără AUR nu merge chestia asta. Noi nu putem să participăm la o majoritate cu AUR. Asta e principala problemă pentru noi.”
UDMR: România are nevoie de un Guvern cu puteri depline
În același timp, liderul UDMR atrage atenția că perioada de interimat trebuie să se încheie, iar țara are nevoie de un Guvern care să poată lua decizii cu puteri depline.
„Pe de altă parte, recunoaștem că această țară trebuie să aibă un guvern cu puteri depline, nu mai poate continua cu un guvern interimar, decizia noastră depinde de majoritatea care o să se facă în momentul investirii guvernului.”
Sursa: realitatea
