Președintele Nicușor Dan a mers luni la deschiderea noului an școlar la o școală din comuna Curcani, județul Călărași, unde a lansat un semnal despre felul în care societatea românească tratează educația. Șeful statului a spus că cea mai mare eroare făcută de ani de zile este că nu valorizăm cunoașterea și a legat direct prosperitatea țării de nivelul de educație al populației.
Nicușor Dan, mesaj despre valoarea cunoașterii în societatea românească
Vizita a avut loc la Școala Gimnazială nr. 1 din Curcani, o unitate pe care președintele a descris-o drept reper pentru comunități aflate în situații asemănătoare. Nicușor Dan a evidențiat o problemă de fond: raportul dintre societatea românească și cunoaștere.
„O greșeală pe care o facem de ani de zile este că nu valorizăm cunoașterea. Suntem o societate care neglijează asta și suferim toți, pentru că există o corelație între prosperitate și cunoaștere„, a declarat președintele.
Subfinanțarea educației și efectele asupra sistemului
Șeful statului a trecut apoi la componenta financiară, pe care a descris-o drept una dintre cauzele problemelor din învățământ.
„Oricâte discursuri am face, realitatea este că educația din România de ani de zile nu a avut finanțarea corespunzătoare. Și asta a avut un efect în sistemul nostru de educație„, a punctat Nicușor Dan.
Potrivit președintelui, subfinanțarea a influențat direct cine ajunge să lucreze în școli. Un alt punct atins de președinte a fost statutul social al profesorului, o meserie pe care o consideră insuficient de atractivă. Șeful statului a precizat că aceeași observație i-a fost transmisă de profesorii cu care a discutat la Curcani.
„Nu este o meserie care să fie atractivă. E o problemă la care trebuie să ne uităm direct„, a arătat șeful statului,
Președintele a legat statutul cadrului didactic de nevoia unor discuții calme în societate și, în timp, de o corectare a situației financiare a profesorilor. Componenta financiară rămâne, în opinia sa, esențială pentru îmbunătățirea acestei profesii.
Atitudinea părinților față de școală, semnalată direct de președinte
Nicușor Dan a adus în discuție și modul în care părinții se raportează la școală, pe care a cerut să fie analizat cu aceeași sinceritate.
„Trebuie să spunem la fel de direct care este atitudinea părinților față de școală. Pentru că societatea nu valorizează profesorul așa cum ar trebui, de multe ori părintele are ideea că știe mai bine cum să facă educație cu copilul lui, cum e mai bine să învețe profesorul pe elev, de ce e bine să stea 5 ore cu ochii în telefon„, a explicat președintele.
El a cerut ca aceste subiecte să fie dezbătute fără patimă, ca parte a unei discuții mai largi despre rolul școlii.
Mulțumiri pentru profesori la începutul anului școlar
La final, președintele a ținut să mulțumească profesorilor care fac educație reală pentru copii, pe care i-a descris drept numeroși. El a propus ca acest mesaj să fie repetat, ca societate, măcar o dată pe an.
„Vreau să mulțumesc cadrelor didactice, cei care fac educație adevărată pentru copiii noștri, și sunt foarte mulți„, a transmis Nicușor Dan, care a propus ca acest mesaj să fie repetat, ca societate, măcar o dată pe an. „Mulțumim cadrelor didactice”, a adăugat el.
Președintele i-a îndemnat pe părinți să dea mai multă deschidere recomandărilor venite din partea profesorilor și i-a încurajat pe elevi să valorizeze școala, argumentând că ceea ce învață acum cântărește în reușita lor de mai târziu.
„Ce ne face pe noi oameni și ne diferențează de natură și ce se întâmplă în jur este bucuria cunoașterii, care este esențială pentru personalitatea umană„, a subliniat șeful statului.
sursa: puterea
