Europarlamentarul Victor Negrescu a criticat demersurile partidelor PNL și USR la Bruxelles, pe care le-a acuzat că pun în pericol fondurile europene.

Potrivit acestuia, PSD propune un pact politic pentru protejarea intereselor naționale și cere ca disputele politice să nu fie transformate în acțiuni împotriva României la nivel european.

“La Bruxelles trebuie să ne apărăm țara, nu să o punem la zid. Zilele trecute am atras atenția asupra demersurilor făcute de PNL și USR, prin PPE și Renew, pentru a pune în pericol, la nivel european, 770 de milioane de euro din PNRR pentru România și am făcut apel la calm și decență. De aceea, Partidul Social Democrat a aprobat o rezoluție prin care propunem un pact politic pentru protejarea intereselor economice, financiare și strategice naționale.

Acum apar informații în presă potrivit cărora ar fi existat și intervenții directe la Comisia Europeană în acest sens. Sunt acuzații grave și trebuie clarificate imediat. Un alt episod consumat recent este demersul prin care Renew-USR a încercat promovarea de urgență a unei rezoluții critice privind statul de drept în România.

Social-democrații s-au opus unei asemenea abordări. Într-un final, nici PPE nu a mai susținut acest demers”, a scris Victor Negrescu pe pagina de Facebook.

“Europa trebuie folosită pentru România, nu împotriva românilor”

Europarlamentarul a explicat că social-democrații europeni promovează, în schimb, măsuri privind securitatea, combaterea dezinformării și sprijinirea economiei românești.

“Putem să ne contrazicem în România. Putem să criticăm legi, guverne și decizii politice. Dar este cu totul altceva să mergi la Bruxelles pentru a cere sancționarea propriei țări, blocarea banilor europeni sau adoptarea unor rezoluții împotriva României.

Mai ales că există și o altă cale. Chiar acum, social-democrații europeni cer o dezbatere despre atacurile hibride și dezinformarea care afectează inclusiv România: acțiune europeană, solidaritate și fără rezoluție împotriva țării noastre. Totodată, printr-o serie de amendamente aprobate la bugetul rectificativ al UE pe anul acesta, solicităm fonduri pentru operaționalizarea hubului de securitate maritimă la Marea Neagră și fonduri pentru IMM-urile și sectorul turismului afectate de situația regională.

Dreapta întâi pune în pericol milioane de euro. Apoi propune o rezoluție împotriva României. Unde se opresc? Luptele politice de acasă nu trebuie purtate împotriva României la Bruxelles. Deja investițiile străine au scăzut cu 80% în primele luni ale anului din cauza slabei guvernări. Europa trebuie folosită pentru România, nu împotriva românilor”, a scris Victor Negrescu pe pagina de Facebook.
sursa: dcnews

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *