Președintele Nicușor Dan o va primi marți, 1 septembrie, la Palatul Cotroceni, pe Angela Merkel, fost cancelar al Germaniei. Întâlnirea este programată să înceapă la ora 12:30, potrivit Administrației Prezidențiale.
Președintele Nicușor Dan o primește pe Angela Merkel la Palatul Cotroceni. Fostul cancelar german lansează memoriile la Ateneul Român.
Angela Merkel, primită de Nicușor Dan la Cotroceni
Vizita fostului lider german la București are loc în contextul lansării ediției în limba română a volumului său de memorie, „Libertate. Amintiri 1954–2021”.
Angela Merkel va participa, în aceeași zi, la un eveniment public organizat la Ateneul Român. Fostul cancelar german va discuta cu Emil Hurezeanu, diplomat și jurnalist român, despre primul său personal și politic, precum și despre perioada reflectată în carte.
Merkel este lansează volumul cu memorii la București
România se află printre puținele țări în care Angela Merkel a ales să fie prezentat personal pentru promovarea volumului autobiografic. Înainte de oprirea de la București, ea a participat la lansări organizate în orașe precum Berlin, Washington, Budapesta și Atena.
Evenimentul de la Ateneu este estimat să dureze aproximativ 90 de minute. Moderator va fi Ioana Bâldea Constantinescu, director de comunicare al Editurii Litera, iar participanții vor beneficia de traducere simultană din germană în română și invers
sursa: realitatea
