Organizaţii ale jurnaliştilor sloveni au lansat luni o colectă în sprijinul agenţiei de presă naţionale STA, lipsită de finanţare de la bugetul de stat de către premierul Janez Jansa, potrivit AFP, anunță AGERPRES.

Obiectivul lor este de a strânge suma de două milioane de euro, care ar fi trebuit să-i fie alocată în acest an, au explicat autorii acestei iniţiative, sprijiniţi de confraţi din alte ţări.

“Guvernul încearcă să exercite presiuni asupra agenţiei pentru a-i înlocui conducerea şi a prelua controlul asupra conţinutului editorial”, denunţă Asociaţia jurnaliştilor DNS şi sindicatul SNS într-un comunicat comun.

Cele trei principale cotidiene ale ţării, Delo, Dnevnik şi Vecer, i-au invitat în editorialele lor pe cetăţeni să participe la această campanie de “crowdfunding”.

Premierul conservator, aliat al suveranistului ungar Viktor Orban, a instaurat de la revenirea sa la putere în primăvara anului 2020 un climat de neîncredere faţă de presă, criticându-i cu regularitate pe jurnalişti pe Twitter.

În acest context, el desfăşoară de mai multe luni o ofensivă împotriva STA, pe care a calificat-o drept “ruşine naţională” pentru tonul său considerat prea critic faţă de putere…citeste INTEGRAL aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *