Decizia nu stabilește însă că orice document care poartă denumirea de strategie constituie automat o politică nouă. Aceasta este și principala linie de apărare construită acum de Guvern în cazul infrastructurii feroviare.
Guvernul și-a construit în nota de fundamentare o apărare împotriva unui viitor proces
Nota de fundamentare a proiectului este neobișnuit de explicită în încercarea de a demonstra că Executivul nu își depășește atribuțiile.
Primul argument este existența unei obligații legale preexistente. Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 202/2016 privind integrarea sistemului feroviar român în spațiul feroviar unic european prevede că Ministerul Transporturilor elaborează strategia indicativă de dezvoltare a infrastructurii pentru satisfacerea necesităților viitoare de mobilitate. Strategia trebuie să acopere o perioadă de cel puțin cinci ani, este reînnoibilă și, potrivit aceleiași legi, se aprobă prin Hotărâre a Guvernului.
Pe această bază, autorii notei susțin că Executivul nu face o alegere politică proprie, ci execută o obligație stabilită cu mult înainte de demiterea Cabinetului.
„Elaborarea, aprobarea și publicarea strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare nu reprezintă o inițiativă discreționară a Guvernului, ci o obligație continuă a statului român, instituită prin art. 8 alin. (1) din Legea nr. 202/2016”, se arată în nota de fundamentare.
Guvernul invocă și Directiva 2012/34/UE și arată că strategia pentru 2021-2025 și-a epuizat perioada de planificare la sfârșitul anului trecut.
„Reînnoirea periodică este, așadar, parte integrantă a obligației, iar nu o opțiune: strategia aferentă perioadei 2021-2025, aprobată prin H.G. nr. 985/2020, și-a epuizat orizontul de planificare la 31.12.2025, astfel încât, în absența readoptării, statul român se plasează în discontinuitate față de o obligație de rezultat impusă de dreptul Uniunii”, argumentează Executivul.
Concluzia pe care și-o construiește Guvernul este direct legată de statutul său constituțional: „Executarea, la scadență, a unei obligații legale preexistente constituie prin definiție administrarea treburilor publice; opțiunea de politică publică a fost exercitată de legiuitorul primar la momentul edictării normei de transpunere.”
Este unul dintre argumentele juridice cele mai importante în favoarea Executivului, care spune că, spre deosebire de alte strategii, în acest caz există o lege adoptată anterior care cere existența documentului și indică expres HG drept instrument de aprobare.
Al doilea argument: strategia ar fi doar „indicativă”
Guvernul insistă și asupra faptului că Strategia 2026-2030 nu ar produce ea însăși efectele juridice și financiare ale investițiilor pe care le descrie.
„Strategia este, prin voința expresă a legiuitorului european, un document indicativ”, se arată în nota de fundamentare.
Potrivit Executivului, strategia „nu alocă fonduri, nu naște drepturi sau obligații în sarcina terților și nu angajează exercițiile bugetare viitoare”, deciziile efective urmând să fie adoptate ulterior prin bugetele anuale, hotărârile privind indicatorii tehnico-economici și contractele dintre Ministerul Transporturilor și CFR.
„Un document de planificare indicativă, lipsit de efecte juridice directe, nu poate constitui suportul unor «opțiuni de oportunitate» în sensul relevat de jurisprudența referitoare la art. 110 alin. (4)”, susține Guvernul.
Nici acest argument nu închide însă disputa, din moment ce interdicția din Codul administrativ nu privește doar actele care produc imediat cheltuieli sau obligații juridice, ci promovarea de politici noi. Or, tocmai caracterul de politică publică al unei strategii a fost subliniat de CCR în decizia referitoare la biodiversitate.
Mai mult, nota de fundamentare arată că obligațiile de implementare ale Strategiei feroviare 2026-2030 vor fi reflectate ulterior în contractul de activitate și performanță dintre Ministerul Transporturilor și CFR SA.
Executivul: toate deciziile importante au fost deja luate de guverne cu puteri depline
Cea mai amplă parte a apărării Guvernului încearcă să demonstreze că Strategia 2026-2030 nu conține, în realitate, nicio orientare politică nouă.
„Conținutul Strategiei 2026-2030 nu exprimă opțiuni de politică publică noi, ci preia și rulează orizontul de planificare al unor documente aprobate de guverne cu plenitudine de competență”, afirmă nota de fundamentare.
Guvernul arată că două dintre obiectivele principale (creșterea competitivității transportului feroviar pe piața internă și integrarea în spațiul feroviar unic european) sunt identice cu cele din Strategia 2021-2025.
În ceea ce privește investițiile, Executivul susține că portofoliul de proiecte este preluat din Master Planul General de Transport și din Programul Investițional 2021-2030, documente aprobate anterior de guverne cu puteri depline.
„Strategia 2026-2030 nu identifică niciun proiect, nicio direcție și nicio prioritate care să nu fi fost deja decise prin H.G. nr. 985/2020, H.G. nr. 666/2016 sau H.G. nr. 1312/2021”, afirmă nota.
În această logică, ceea ce face acum Cabinetul demis ar fi doar „operațiune de actualizare tehnică, iar nu de guvernare”.
Problema pentru Guvern: propria notă vorbește despre revizuiri și o nouă „prioritate absolută”
Apărarea este însă slăbită chiar de alte pasaje din același document. În secțiunea dedicată „schimbărilor preconizate”, Guvernul spune că Strategia 2026-2030 presupune nu doar finalizarea unor acțiuni deja începute, ci și „revizuirea acțiunilor strategice identificate”, demararea celor care nu au fost începute în perioada precedentă și stabilirea, „ca prioritate absolută”, a programului de recuperare a deficitului de infrastructură feroviară.
Documentul stabilește trei mari obiective pentru perioada 2026-2030: „0 – Recuperarea în ritm accelerat a restanțelor privind reînnoirea infrastructurii feroviare; A – Creșterea competitivității transportului feroviar pe piața internă; B – Integrarea în spațiul feroviar unic european”.
Tot strategia stabilește „măsurile prioritare pentru următorii 5 ani”, estimează necesarul de finanțare și face o prioritizare a obiectivelor și acțiunilor, inclusiv eșalonarea alocațiilor considerate necesare pentru perioada următoare.
Guvernul recunoaște chiar că față de vechea prioritizare există „singura modificare” reprezentată de introducerea așa-numitei „priorități zero”. Executivul încearcă însă să explice că nici aceasta nu este cu adevărat nouă, deoarece programul de recuperare a restanțelor fusese prevăzut încă în Strategia 2021-2025, dar nu fusese implementat din cauza lipsei finanțării multianuale.
Rămâne astfel de stabilit dacă simpla existență anterioară a unei idei sau a unui program înseamnă că declararea sa drept „prioritate absolută” pentru următorii cinci ani nu mai implică nicio alegere de oportunitate din partea actualului Guvern.
Pasajul cel mai vulnerabil: Strategia conține chiar „măsuri politice”
Un alt fragment al notei de fundamentare intră și mai evident în tensiune cu afirmația că avem exclusiv o actualizare tehnică.
Guvernul scrie că în Strategia 2026-2030 sunt incluse „o serie de măsuri politice și administrative, non-investiționale dar absolut necesare și a căror punere în aplicare simultană poate conduce la materializarea angajamentelor politice asumate de România în domeniul transporturilor terestre și la revigorarea sectorului transportului feroviar”.
Formularea ar putea deveni relevantă într-un eventual proces. Codul administrativ interzice Guvernului demis tocmai promovarea unor „politici noi”, iar documentul prin care Executivul încearcă să demonstreze că nu face politică nouă recunoaște, în același timp, existența unor „măsuri politice” cu aplicare pentru următorii cinci ani.
Neacșu invocă cele 11 HG-uri deja suspendate
Adrian Toni Neacșu amintește și seria de procese deschise de PSD împotriva hotărârilor adoptate de Guvernul demis.
„Celelalte 11 hotărâri de Guvern emise cu încălcarea limitelor de competență au fost suspendate de instanțele de judecată, la solicitarea PSD, reținându-se că există o prezumție de nelegalitate a lor, prin încălcarea art. 37 alin. 3 din Codul administrativ, care stabilește că Guvernul demis, pe lângă interdicția de a adopta proiecte de legi sau ordonanțe, nu poate emite nici Hotărâri de Guvern prin care se promovează politici noi”, afirmă avocatul.
Curtea de Apel București a suspendat, în două serii de hotărâri, toate cele 11 HG-uri care au rămas contestate de PSD după ce Executivul a retras hotărârea privind biodiversitatea: șase au fost suspendate la finalul lunii iulie și alte cinci pe 3 august. Soluțiile sunt nedefinitive, iar Guvernul a anunțat recursuri.
În motivarea uneia dintre aceste cauze, referitoare la HG nr. 570/2026, Curtea de Apel a apreciat că există o îndoială serioasă asupra legalității actului și a suspendat aplicarea lui până la soluționarea acțiunii în anulare. Instanța a subliniat, între altele, că utilitatea sau oportunitatea unei măsuri nu poate înlătura obligația respectării limitelor legale ale competenței Guvernului.
Suspendarea nu înseamnă că cele 11 hotărâri au fost definitiv declarate nelegale, dar seria completă de soluții nefavorabile Executivului arată că problema competenței Guvernului demis nu este una pur teoretică.
Avocatul notează că și Consiliul Legislativ a emis un aviz negativ în cazul Strategiei feroviare, „exact pe aceste considerente constituționale și legale”.
„Guvernul demis nu poate lua decizii care introduc modificări structurale, cu efecte pe o perioadă lungă de timp și care definesc politici noi, adică exact ceea ce este în conținutul ei orice strategie”, afirmă avocatul.
Acesta consideră că PSD ar trebui să procedeze ca în cazul celor 11 hotărâri anterioare: „Dacă PSD este consecvent și atent la respectarea stării de constituționalitate ar trebui să atace în justiție și această hotărâre, ceea ce va duce previzibil la suspendarea efectelor ei juridice, cu toate consecințele negative pe care ni le putem imagina.”
Neacșu susține chiar că o acțiune nu ar trebui să provină obligatoriu de la PSD, arătând că o HG ar putea fi contestată și de o altă persoană care poate justifica interesul cerut de lege.
Guvernul are argumente, dar intră deliberat într-o zonă deja marcată de CCR și instanțe
Situația Strategiei feroviare nu este perfect identică cu aceea a Strategiei pentru biodiversitate.
În favoarea Guvernului există argumentul că Legea nr. 202/2016 stabilește de mai mulți ani obligația elaborării unei strategii feroviare, prevede caracterul ei reînnoibil și indică expres Hotărârea Guvernului ca instrument de aprobare. În plus, Executivul poate arăta că o mare parte din obiective și proiecte provin din documente strategice aprobate înainte de demiterea Cabinetului.
În sens contrar stau însă chiar caracteristicile documentului pe care Guvernul vrea să îl aprobe: strategie pentru cinci ani, revizuirea unor acțiuni, reprioritizarea lor, instituirea unei „priorități absolute”, eșalonarea necesarului financiar și existența expres recunoscută a unor „măsuri politice”.
Iar CCR a stabilit cu doar două zile înainte că faptul că o strategie pune în aplicare obiective și politici europene nu exclude calificarea sa drept „politică nouă”, pe care un Guvern demis nu o poate promova prin HG.
În acest context, dacă Executivul adoptă Strategia feroviară în forma propusă, va intra din nou într-o zonă juridică în care a suferit deja 11 suspendări în contencios administrativ și în care Curtea Constituțională tocmai a trasat o limită explicită.
Neacșu interpretează insistența Guvernului și în cheie politică.
„Ilie Bolojan are tot interesul, contrar realității juridice, să lase impresia că activitatea Guvernului său nu este practic blocată și că poate funcționa ca și când nu ar fi demis, deci poate rămâne în această situație mult și bine. Nu poate, activitatea lui legislativă este anulată aproape complet, poate lua doar simple măsuri de administrare, insuficiente pentru a răspunde nevoilor de guvernare a țării”, afirmă avocatul.
sursa: stiripesurse
