Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut o conferință de presă la finalul ședinței de guvern, în care a vorbit despre marile proiecte necesare sistemului energetic național: reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, centralele Iernut și Mintia și unitățile de stocare, precum și despre modificările legislative necesare.
Premierul a mulțumit din nou românilor “care au consumat cu măsură energia electrică în perioada de seară”. Principalele declarații:
- Pe fondul scăderii debitelor Dunării ieri a fost scos din producție și grupul 2 de la Cernavodă, iar cei 600 MW pe care îi pierdem urmează să fie înlocuiți și împreună cu dispecerul național am luat măsuri pentru funcționarea normală a sistemului energetic. Deficitul va fi asigurat din fotovoltaic și eolian, din intrarea în producție a grupului în rezervă de la Rovinari, din importuri și din uzinarea suplimentară de la hidrocentrale. Sistemul nu are probleme de funcționare. Mulțumesc românilor care au consumat cu măsură energia electrică în perioada de seară.
- În domeniul energetic, în afară de a răspunde la crize, lucrurile se rezolvă prin politici. Ceea ce se întâmplă în această perioadă este un efect al lipsei unei strategii pe care să o avem în anii trecuți, lipsei de investiții, a fugii de răspundere a delăsării și a unei politici de personal care nu au promovat competența. Pentru a compensa e nevoie de măsuri pe care le-am mai subliniat, dar le voi mai puncta pentru că e nevoie de un pact politic care să fie menținut cel puțin pe parcursul unor ani de zile.
- Un element important este legat de producția pe nuclear. Am văzut ce înseamnă să nu ai un debit suficient la Cernavodă. Aceasta e o direcție strategică, dar trebuie să punem în practică studiul de fezabilitate care e aprobat. Proiectul urmărește și creșterea debitului Dunării pe Dunărea Veche astfel încât debitul actual să fie dublat pentru a asigura debitul nu doar pentru grupurile 1 și 2, ci și pentru 3 și 4. Nu putem vorbi de reactoarele 3 și 4 fără aceste operațiuni.
- S-a făcut prima ședință cu experții pentru a verifica proiectul care este finalizat, datele. Dacă datele sunt fezabile, dacă experții confirmă că soluțiile vor da rezultate, să actualizăm indicatorii tehnico-economici și să începem proiectarea și execuția ca în final să începe lucrările, pentru a avea apa nu prin improvizații, ci prin proiecte serioase, dar pentru asta avem nevoie de ani de zile și asigurarea finanțării din bugetul național. Ministerul Transporturilor a supracontractat cu 300% proiectele din fonduri europene.
- Al doilea element important e finanțarea investițiilor strategice pentru producția în bandă, cele două centrale de la Iernut și Mintia. Am convenit cu directorii Romgaz ca la finalul anului centrala de la Iernut să injecteze primele cantități de energie, iar cea privată de la Mintia are un grafic de intrare în probe, începând din decembrie, convenit cu Tranzgaz și Transelectrica. Producția va depăși 1500 de MW, 20% din energia necesară sistemului național.
- Altă direcție e creșterea capacităților de stocare. Nu am luat măsuri în acești ani prin reglementări și cofinanțări, prin creșterea capacităților de stocare. Ministerele care au avut linii de finanțare. Avem un deficit de stocare ca două scheme pentru a susține stocarea să intre în accesare, schema Ministerului Mediului ce va fi definitivată săptămâna viitoare. Sunt la dispoziție 80 de milioane de euro. De asemenea, schema de la finalul lunii trecut și am finanțat ghidul de finanțare. Avem o sumă dublă la dispoziție aici, pentru a se finanța exclusiv capacitățile de stocare. Abia din 2027 vom avea rezultate.
- Ministerul Energiei a solicitat ca în planul pe următorii ani să figureze hibridizarea centralelor, adică capacități de stocare. Această decizie a fost aprobată, iar Hidroelectrica va pune în practică în 2027 și 2028. Urgentarea avizării și punerii în funcțiune trebuie să rămână o prioritate, astfel încât tot ce se poate termina să intre în funcțiune.
- Numirea pe bază de competențe și nu pe bază de clientelism sau de loialități politice. Dacă ne uităm la CV-uri la competențe vom vedea că competența și rezultatele au devenit secundare și au prevalat celelalte criterii, nesănătoase. E o problemă să fii incompetent.
- Să facem modificări legislative care să facă sistemul energetic mai eficient. O componentă importantă din producție e azi asigurată de prosumatori avem 350 de mii azi, dar doar o treime au instalații de stocare. Avem o volatilitate foarte puternică pentru că fotovoltaicul generează o producție mare la prânz și redus seara și dimineața când avem consum mare. Reglementările trebuie să nu mai permită ca în viitor să instalezi instalații fotovolatice fără să ai și asigurarea în sistem.
- E nevoie ca aceste baterii și invertoarele să intre într-o formulă de dispecerizare care să permită furnizorilor să își folosească capacitățile să aibă cheltuieli mici. Orice cost suplimentar se mută în facturile cetățenilor și asta e o formă de scădere a facturilor.
- Cei care au panouri fotovoltaice trebuie stimulați să își crească gradul de autoconsum și trebuie sprijiniți să își facă capacități de stocare. Începând de anul viitor situația se va îmbunătăți substanțial dacă facem asta.
- Acestea sunt elementele de baze pe care din această toamnă trebuie să le discutăm și acolo unde trebuie făcute modificări legislative, nu contează cine, trebuie puse în practică.
sursa:biziday
