Cu credință și bucurie în suflet, am participat astăzi la Sfânta Liturghie, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei, în ziua închinată Sfântului Ierarh Nifon.
Într-o atmosferă de pace și comuniune sufletească, alături de miile de credincioși, am trăit momente în care, dincolo de grijile și responsabilitățile de zi cu zi, ne-am îndreptat gândurile către Dumnezeu, cu recunoștință pentru ceea ce avem și cu rugăciune pentru cei dragi.
Avem nevoie de credință, bunătate, puterea de a rămâne uniți, iertare și speranță în suflete.
Sfântul Ierarh Nifon să ne ocrotească, iar Dumnezeu să ne binecuvânteze, să ne dăruiască sănătate, pace și să ne călăuzească pașii!
Doamne, ajută! 🙏

