Legea salarizării a ajuns în punctul decisiv. Nicușor Dan i-a chemat la Cotroceni pe liderii PSD, PNL, USR și UDMR, în încercarea de a debloca reforma înainte de termenul-limită din PNRR. În joc sunt 770 de milioane de euro, dar și o reformă care stârnește deja nemulțumirea sindicatelor și ridică semne de întrebare în coaliție.

Președintele Nicușor Dan i-a chemat, marți, la Palatul Cotroceni, pe liderii PNL, PSD, USR și UDMRpentru a urgenta decizia finală pe Legea Salarizării.

Astfel că, astăzi, la ora 16:00, agenda președintelui prevede: ”Întâlnire cu Președintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, Președintele Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, Președintele Uniunii Salvați România, Dominic Fritz, și Președintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, alături de reprezentanții partidelor din grupul de lucru pe tema legii salarizării”. 

Dar, la ora scrierii acestei știri, la Palatul Cotroceni sunt liderii de sindicat. Ei spun că nu s-au înțeles cu Radu Burnete, consilier prezidențial. ”România nu-și mai poate permite să continue cu o astfel de lege a salarizării” este mesajul transmis de pe holurile Palatului Cotroceni.

”Trebuie o asumare politică. Politicienii țării trebuie să înțeleagă că a venit și rândul educației, altfel ne prăpădim, nu mai vine nimeni în sistem” avertizează Anton Hadăr,  lider al Federației Naționale Sindicale Alma Mater, conform unei filmări transmise de Antena 3 CNN.

Ultima șansă pentru legea salarizării

În urmă cu o zi, ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, declara că ”intrăm pe ultima turnantă pentru a putea îndeplini un jalon critic pe PNRR, legat de legea salarizării, a cărui îndeplinire ar debloca 770 milioane de euro pentru investiții. Este cel mai probabil ultima săptămână în care poate fi obținut un acord politic pe această reformă, pentru a putea fi adoptată și promulgată înainte de 31 august, termenul limită pe PNRR.”

Dragoș Pîslaru a acuzat că această lege a stat patru ani la sertar, fiind supusă astăzi unei campanii de dezinformare, de către cei lăsați fără promisiuni electorale. Ministrul Muncii susține că această lege, dacă va trece, va fi ”o dramă pentru partidele populiste”: ”Dispare arbitrarul și scenariul cu dacă susții partidul x, atunci “se dă” mai mult. Totul înlocuit cu realism și creșteri atât cât ne permitem cu toții astăzi, după guvernări care au amăgit mult și au dat foc la bugetul public”.

Și Radu Burnete declara, luni seară, conform news.ro: ”Economia noastră nu merge grozav. Ea a încetinit foarte brusc. Acum aici v-aş spune două lucruri. Ea încetineşte de mulţi ani de zile. Dacă vă uitaţi, pot fi căutate declaraţiile mele de când eram la Concordia, nu mi le-am schimbat. Deja de atunci, din 2024, spuneam aveţi grijă că industria noastră e într-un declin şi încetineşte. Cred că chiar am spus-o că industria e în recesiune de mulţi ani de zile şi a rămas în recesiune”.

PNL: România nu-și permite să piardă niciun leu

În urmă cu scurt timp, PNL a transmis un semnal în contextul medierii de la Palatul Cotroceni:

”România nu își permite să piardă niciun euro. Legea salarizării trebuie adoptată cu responsabilitate

România traversează un context extrem de dificil. Pe lângă măsurile necesare pentru reducerea deficitului bugetar, țara noastră trebuie să gestioneze și efectele crizei energetice generate de secetă și să își protejeze economia într-o perioadă cu multiple vulnerabilități.

Într-un asemenea context, România nu își permite să piardă niciun leu și niciun euro care poate susține revenirea economică și investițiile.

Discuțiile de la Cotroceni privind legea salarizării trebuie privite din această perspectivă. Partidele politice trebuie să facă tot ce este posibil pentru ca România să acceseze fondurile din PNRR, nu să creeze noi blocaje care să pună în pericol aceste fonduri.

Legea salarizării unitare nu este doar o reformă necesară pentru administrația publică. Ea are rolul de a corecta inechitățile acumulate în sistem, de a crea reguli mai clare și mai predictibile și, în același timp, este legată de accesarea unor fonduri de aproximativ 770 de milioane de euro. Obiectivul central rămâne ca niciun venit să nu scadă în urma acestei reforme.

PNL face apel la toate partidele să trateze această discuție cu maximă responsabilitate și fără calcule politice de moment. Miza depășește interesele unui partid: sunt în joc credibilitatea economică a României, accesarea fondurilor europene, continuarea reformelor și inclusiv evoluția viitoare a ratingului de țară, de care depind încrederea investitorilor și costurile la care România se poate împrumuta.

Într-un moment în care fiecare resursă contează, România are nevoie de soluții care aduc bani în economie, nu de decizii care îi blochează”.

Florin Manole: Va vota PSD Legea salarizării?

Florin Manole, fost ministru PSD al Muncii, a explicat condițiile PSD, la Parlament:

”În cazul educației, grile mai mari și care să meargă spre respectarea angajamentului privind salariul debutantului din sistemul preuniversitar. În privința sănătății, situația e mai complicată, fiindcă e vorba de regulamentul de sporuri, de sporurile de sâmbătă și duminică, dar și de grile. Acestea sunt variantele pe care le vedem a fi funcționale. Acestea sunt și amendamentele susținute de sindicate în zilele în care am avut consultări. O soluție poate fi intrarea etapizată în vigoare a acestor grile, dar, evident, este vorba despre un calcul tehnic pe care să îl facă MF” a declarat Florin Manole.

Întrebat dacă PSD va vota legea, fostul ministru al Muncii a răspuns: ”Dacă legea va fi bună, șansele sunt de 100%. Dacă legea va fi proastă, șansele se diminuează masiv”.

Kelemen Hunor nu știe ce prevede Legea salarizării. N-a mai vorbit cu Dragoș Pîslaru de două- trei luni

Tot pe holurile Parlamentului a vorbit și Kelemen Hunor, președintele UDMR. Întrebat de unde se pot lua banii necesari pentru creșterea salariilor, a spus: ”Nu avem răspuns în acest moment și, mai ales, nu știm cum au fost distribuite cele 12 miliarde pe diferite categorii socio-profesionale. Nu avem, deocamdată, nici măcar un film, o poză. Pentru mine, sunt mai multe întrebări decât răspunsuri”. Mai mult, Kelemen Hunor spune astăzi că nu a mai vorbit cu Dragoș Pîslaru de două- trei luni. ”Dacă va ajunge (n.r. legea salarizării) fără un acord politic în Parlament, nu are cum să iasă bine. Aici apar imediat o grămadă de amendamente. Nu se poate merge cu un proiect de o asemenea anvergură, fără o majoritate. Nu aș încuraja pe nimeni să vină cu proiectul legii salarizării în Parlament fără un acord politic prealabil”.

”Eu aș vrea ca această lege să fie adoptată în această sesiune extraordinară sau săptămâna viitoare, dar trebui să avem răspunsuri la aceste întrebări. Trebuie să avem răspunsuri la aceste întrebări. Dacă noi adoptăm proiectul de lege, fără să avem răspunsuri de unde vom lua cele 4 mld. și apoi un guvern învestit undeva în septembrie va veni cu majorare de taxe și impozite, am terminat! Nu se poate să iei o decizie privind o astfel de majorare de salarii fără să știi de resurse înainte să votezi. (…) Cu creșterile de taxe eu nu sunt de acord”. 

sursa: dcnews

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *