Un polițist din New Jersey s-a deghizat pentru a-i surprinde pe șoferii care foloseau telefonul la volan. În doar șase ore, agenții au sancționat 74 de persoane.
Pentru a depista șoferii care folosesc telefonul mobil în timp ce conduc, polițiștii din New Jersey, Dunellen au apelat la o metodă cu adevărat neobișnuită. Pe una dintre cele mai circulate străzi din oraș, un agent s-a deghizat într-o plantă și s-a poziționat lângă un copac, conform Il Mattino.
Acțiunea a fost una foarte eficientă. În șase ore polițiștii au dat 74 de amenzi. În medie, la un calcul simplu, asta înseamnă aproximativ 12 sancțiuni pe oră.
Cum funcționa
Polițistul supraveghea traficul cu un binoclu, fiind deghizat într-o plantă ornamentală aflată lângă un copac. În momentul în care observa șoferi care vorbeau la telefon sau îl foloseau în timpul mersului, anunța imediat colegii aflați în apropiere. Apoi, la scurt timp, agenții opreau vehiculul și aplicau sancțiunile prevăzute de lege
Locul a fost ales datorită faptului că este una dintre cele mai aglomerate zone din Dunellen. Traficul este intens, există un număr mare de pietoni, iar astfel folosirea telefonului la volan reprezintă un risc mai mare pentru orice participant.
Valoarea amenzilor
În anumite state americane, precum New Jersey, amenzile pentru folosirea telefonului la volan cresc în funcție de numărul abaterilor pe care le ai deja.
Prima încălcare aduce o amendă de 200 de dolari. A doua abatere dublează amenda inițială. A treia poate ajunge până la 600 de dolari. Totodată, șoferii pot primi trei puncte de penalizare și pot rămâne fără permis pentru o perioadă de până la trei luni.
Pentru a descuraja recidiva, sistemul este conceput prin aceste metode de înmulțire a amenzii. Potrivit agenților, mecanismul reduce numărul accidentelor provocate de neatenția la volan.
Fără camere inteligente sau alte tehnologii
În ultimii ani, pentru depistarea șoferilor care încalcă regulile de circulație, mai multe state au folosit camere inteligente și sisteme bazate pe inteligență artificială. Totuși, poliția din Dunellen a dovedit că și metodele neobișnuite pot aduce rezultate foarte bune. Fără algoritmi, fără tehnologii și fără echipamente speciale, agenții au prins numeroși șoferi care au încălcat legea, dar i-au convins și pe ceilalți să fie mult mai disciplinați atunci când circulă. Metoda a atras rapid atenția pe internet și a devenit virală.
Polițiștii din Thailanda, deghizați în dansatoare, au păcălit și au capturat un infractor
Nu doar polițiștii americani găsesc metode neobișnuite pentru a aplica legea. În provincia Lopburi, aflată la circa 150 de kilometri de Bangkok, o echipă formată din cinci ofițeri de poliție și o polițistă a pus la cale o acțiune neobișnuită. Pentru a ajunge la un suspect urmărit, aceștia s-au deghizat în dansatoare, integrându-se într-un festival de dans stradal din zonă.
Ideea a fost simplă: apropierea de țintă fără a ridica suspiciuni.
Capturarea suspectului
În urma operațiunii, oamenii legii l-au reținut pe un bărbat identificat drept Mekha Fa-wap-wap. Asupra lui au fost descoperite peste 53 de pastile de metamfetamină, dar și aproximativ 200 de pungi din plastic folosite, potrivit anchetatorilor, pentru ambalarea și distribuirea drogurilor.
Pe lângă droguri, polițiștii au găsit și un telefon mobil care ar fi fost utilizat pentru administrarea unei rețele ilegale de jocuri de noroc.
Ulterior, suspectul a fost pus sub acuzare pentru deținere de substanțe narcotice din categoria întâi în vederea vânzării, dar și pentru operarea unei platforme ilegale de tip sloturi online.
Deghizați în dansatoare și după arestare
Operațiunea a fost coordonată de colonelul Panthep Panadi. După capturare, ofițerii au rămas încă îmbrăcați în costumele colorate, cu paiete, și au făcut fotografii alături de suspectul încătușat la secția de poliție din districtul Tha Luang.
Imaginile surprinse arată momentul într-o notă relaxată, polițiștii abținându-se cu greu să nu zâmbească în fața camerei.
Autoritățile au publicat ulterior o fotografie pe rețelele sociale, însoțită de un mesaj ironic: „Nu voiam să ieșim să-l arestăm, ar fi fost păcat de banii dați pe închirierea costumelor”.
Polițiștii din Thailanda și metodele lor neobișnuite
Astfel de tactici nu sunt o noutate în Thailanda, unde forțele de ordine au mai apelat și în trecut la deghizări spectaculoase pentru prinderea suspecților.
În luna februarie, polițiștii s-au deghizat în dragoni în timpul festivităților de Anul Nou Lunar din Bangkok, pentru a prinde un hoț suspectat că a furat artefacte budiste.
Ofițerii au stat ascunși într-un costum roșu, iar la momentul intervenției unul dintre ei a ieșit brusc din structură pentru a-l imobiliza pe suspect, cu sprijinul colegilor.
Bărbatul reținut, în vârstă de 33 de ani, era acuzat că a furat obiecte religioase valoroase, inclusiv două statui Buddha de aproximativ 30 de centimetri, din locuința unui ofițer superior.
Prejudiciul a fost estimat la aproximativ două milioane de baht, echivalentul a circa 50.000 de euro, conform The Telegraph.
VEZI POZA CU POLIȚIȘTII DIN THAILANDA AICI!
Amenzile pentru șoferi se pot da acum și din elicopter. Comisar-șef Andrieș: Se va afla un polițist rutier la bord în permanență /video
În România, în schimb, se intenționează un avans cât se poate de rapid pe calea tehnologică pentru a opri abaterile. În cadrul emisiunii “Culisele Justiției” moderată de Laura Duță și difuzată pe DC News și DC News TV, comisarul-șef Cristian Andrieș a vorbit despre noile achiziții ale Poliției Rutiere. Comisarul-șef Cristian Andrieș a menționat că Poliția Rutieră a achiziționat în 2024 câteva elicoptere pentru supravegherea, monitorizarea, dar și pentru sancționarea șoferilor din trafic.
“Cu ajutorul unor fonduri europene, la nivel național, Poliția Rutieră a reușit să se doteze cu 3 elicoptere care sprijină exclusiv Poliția Rutieră în activitățile de supraveghere, monitorizare, dar și de sancționare. Aș dori pe această cale să atrag atenția tuturor conducătorilor de autovehicule să fie atenți și să se gândească la faptul că atunci când văd în depărtare un radar, nu este singurul caz în care pot fi prinși încălcând regimul legal de viteză sau săvârșind orice altă abatere. Inclusiv din elicopter pot fi aplicate asemenea sancțiuni.
De ce? Pentru că în aceste 3 elicoptere, aflate în directa dotare a Poliției Rutiere, este în permanență un polițist rutier la bord care, de fiecare dată când constată o abatere, poate să acționeze ori împreună cu colegul de la sol, ori poate direct să transmită o comunicare și să solicite datele conducătorului de autovehicul pentru a-i fi aplicate măsurile legale. Deci, mare atenție conducătorilor auto – nu doar polițiștii din trafic (cei care sunt pedeștri, în vehiculele de poliție sau în motociclete ale poliției) [n.r., pot aplica sancțiuni], ci chiar și cei din elicopterele poliției pot să constatate și să aplice sancțiuni la regimul rutier”, a declarat comisarul-șef.
Cristian Andrieș a vorbit, în cadrul emisiunii, și despre modalitatea în care sunt prinși șoferii care încalcă regulile rutiere și despre riscurile la care se supun.
“Și la sol se acționează, iar aceste imagini pe care dumneavoastră le arătați, într-adevăr, sugerează unele urmăriri făcute de colegii mei în situația în care conducătorii de autovehicule nu respectă semnalele polițiștilor aflați în trafic sau în autospeciale, motiv pentru care se procedează la urmărirea acestora și la sancționarea lor contravențională.
Pe această cale aș dori să le atrag atenția conducătorilor de autovehicule cu privire la asemenea comportamente, pentru că nu fac altceva decât să majoreze eventuala contravenție săvârșită de către aceștia cu încă o contravenție și cu suspendarea cu încă 30 de zile a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, așa cum prevede legislația rutieră în momentul de față. Vorbesc aici, bineînțeles, de OUG nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Am vrut să fac precizarea asta pentru că, de multe ori, lumea spune Cod rutier. Nu există un Cod rutier în România. Legislația rutieră este reprezentantă de această ordonanță și, bineînțeles, de regulamentul de aplicare a ordonanței, acte normative pe care polițiștii rutieri din trafic le utilizează cel mai frecvent pentru sancționarea celor care se află în trafic și încalcă normele rutiere. Nu vorbim doar de aceste acte normative, sunt mai multe și mult mai stufoase, dar acestea sunt cel mai des întâlnite utilizate acte normative”, a conchis Cristian Andrieș.
sursa: dcnews
