Partidul Social Democrat a solicitat, marţi, Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) şi Ministerului Afacerilor Interne (MAI) să conteste în instanţa de contencios administrativ ordinul prefectului de Timiş prin care primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a fost sancţionat disciplinar, dar şi Parchetului să deschidă o anchetă penală împotriva reprezentanţilor USR, transmite Agerpres.
Solicitarea PSD vine după ce prefectul judeţului Timiş, Paul Finta, a anunţat că a semnat ordinul privind sancţionarea disciplinară a lui Dominic Fritz, în urma deciziei definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), în care primarul a fost declarat în conflict de interese.
„PSD cere intervenţia urgentă a autorităţilor statului împotriva abuzurilor comise de USR în tentativa de a-l salva pe condamnatul Dominic Fritz. PSD condamnă categoric demersurile disperate ale reprezentanţilor USR din Parlament şi din administraţia locală de a-l scăpa cu orice preţ pe condamnatul definitiv Dominic Fritz de sancţiunile legale aplicabile primarilor găsiţi în conflict de interese. USR s-a dezis definitiv de principiile de integritate pe care le pretindea cu agresivitate în cazul altor partide. De la lozinca ‘Fără penali în funcţii publice’, USR a devenit partidul penalilor şi condamnaţilor. PSD denunţă faptul că reprezentanţii USR au încercat, fără succes, să strecoare în noua Lege a integrităţii o serie de amendamente care anulau sancţiunile aplicabile în situaţia de conflict de interese în care se află şeful lor de partid”, se arată într-un comunicat de presă remis Agerpres de PSD.
Potrivit sursei citate, imediat după ‘eşecul’ din Parlament, prefectul USR de Timiş, Paul Finta, a aprobat marţi ordinul prin care îi aplică „primarului condamnat” doar o amendă modică de 10% din salariu.
„Este un abuz în serviciu scandalos, comis în dispreţul legilor şi deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Ele prevăd clar că în situaţia lui Dominic Fritz mandatul alesului local încetează de drept din momentul în care instanţa a confirmat definitiv şi irevocabil conflictul de interese. În Decizia 74/2020, ÎCCJ arată că ‘pentru aleşii locali (primar, preşedinte al consiliului judeţean, consilier local sau judeţean), în privinţa cărora, printr-un raport de evaluare definitiv, s-a constatat a fi în stare de incompatibilitate sau conflict de interese, legiuitorul a prevăzut că mandatul lor încetează de drept, conform art. 160, 193 şi 204 din Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, norme preluate din Legea nr.215/2001, situaţie juridică ce este constatată prin ordin al prefectului’”, mai spun social-democraţii.
Aceştia invocă aceeaşi decizie a ÎCCJ pentru a susţine că prefectul avea strict obligaţia „de a constata, respectiv de ‘a lua act’ de încetarea mandatului de primar (…) fără a se substitui unei instanţe judecătoreşti în înfăptuirea justiţiei”.
„PSD solicită Agenţiei Naţionale de Integritate şi Ministerului Afacerilor Interne să intervină urgent împotriva acestui abuz şi să conteste la instanţa de contencios ordinul ilegal al prefectului de Timiş. De asemenea, PSD solicită parchetului să declanşeze o anchetă penală împotriva reprezentanţilor USR pentru utilizarea abuzivă a funcţiilor şi demnităţilor publice cu scopul de a-l scăpa pe condamnatul Dominic Fritz de sancţiunile legale, ce-i sunt aplicabile în urma constatării definitive a conflictului de interese”, menţionează comunicatul de presă.
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, rămâne în funcţie, dar cu salariul diminuat cu 10% pe o perioadă de şase luni, ca urmare a condamnării definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), în care a fost declarat în conflict de interese, a declarat, marţi, prefectul judeţului Timiş, Paul Finta.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că a semnat Ordinul privind „sancţionarea disciplinară” a primarului municipiului Timişoara.
sursa:60m
