Greva anunțată în sistemul sanitar aprinde din nou scena politică. Fostul ministru al Muncii, Constantin Budăi, a transmis un mesaj ferm de susținere pentru personalul medical, într-o postare publică în care critică dur actuala guvernare și modul în care sunt tratate veniturile din sănătate.

„Astăzi, sistemul de sănătate intră în grevă. Și are dreptate”, a scris Budăi, subliniind că medicii și asistenții „ne țin în viață” și nu mai pot accepta ca munca lor să fie redusă la „o linie de buget bună de tăiat”.

„Nu cifrele salvează vieți, oamenii o fac”

Fostul ministru insistă că presiunea bugetară nu poate justifica decizii care afectează direct actul medical. „Viața nu se pune în ecuații contabile. Poți rezolva deficitul pe hârtie și, în același timp, să lași o secție ATI fără oamenii care salvează vieți”, afirmă acesta, punctând că adevărata miză este păstrarea personalului în sistem

Budăi susține că proiectul legii salarizării, în forma lăsată de PSD, ar fi asigurat creșteri echitabile și stabilitate. În schimb, acuză că modificările ulterioare ar fi dus la diminuarea veniturilor, mai ales în zonele critice precum ATI și urgențe.

Atac direct la adresa Guvernului

Mesajul capătă un ton politic apăsat atunci când fostul ministru îl vizează pe premierul Ilie Bolojan, acuzând lipsa de reacție în fața problemelor din sistem. Budăi afirmă că există zeci de mii de posturi vacante în sănătate, în timp ce mii de tineri specialiști rămân fără locuri de muncă, deși documentele pentru deblocarea angajărilor ar fi deja pe masa Guvernului.

„Domnul Bolojan nu face nimic începe să devină un mod de viață”, spune acesta, într-o formulare cu tentă ironică.

În același context, fostul ministru respinge ideea că responsabilitatea pentru situația actuală ar aparține exclusiv foștilor decidenți din PSD și susține că partidul pe care îl reprezintă „susține fără rezerve revendicările din sănătate”.

Miza, dincolo de protest

În spatele declarațiilor, rămâne o realitate tensionată, sistemul sanitar se confruntă cu lipsă de personal, nemulțumiri salariale și riscul reluării exodului medicilor. Greva anunțată devine, astfel, mai mult decât un protest punctual, pare un semnal de alarmă care cere răspunsuri rapide.

Iar întrebarea plutește, apăsat, peste tot acest tablou, cine cedează primul, strada sau decidenții?

sursa: stiripesurse

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *