România și India își propun să dubleze volumul schimburilor comerciale și să ridice relația bilaterală la nivel de Parteneriat Strategic în 2028, a transmis vineri premierul interimar Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președinta Droupadi Murmu.

Ilie Bolojan a primit-o vineri dimineață la Palatul Victoria pe președinta Republicii India, Droupadi Murmu, aflată într-o vizită oficială în România.

„India este al treilea partener comercial al României în regiunea Indo-Pacific, iar schimburile comerciale dintre țările noastre au ajuns anul trecut la aproape 1,3 miliarde de dolari. Potențialul este însă mult mai mare”, a scris premierul interimar pe Facebook.

Discuțiile au vizat extinderea cooperării în domenii precum energia, industria de apărare, tehnologia, industria farmaceutică și producția de îngrășăminte.

„Am discutat despre extinderea cooperării în domenii precum energia, industria de apărare, tehnologia, industria farmaceutică și producția de îngrășăminte. Ne propunem să dublăm volumul schimburilor comerciale, să atragem mai multe investiții și să continuăm demersurile pentru ridicarea relației bilaterale la nivel de Parteneriat Strategic în 2028, când România și India vor marca 80 de ani de relații diplomatice. Am convenit ca echipele guvernamentale din cele două țări să accelereze implementarea proiectelor aflate în lucru și să identifice noi oportunități de cooperare, astfel încât obiectivele stabilite să se traducă în rezultate concrete pentru economiile noastre”, a precizat Bolojan.

Unul dintre principalele subiecte discutate a fost conectivitatea. Potrivit premierului, Portul Constanța ar putea deveni un punct important de intrare a mărfurilor indiene pe piața europeană.

„Un subiect important al discuțiilor a fost conectivitatea. Portul Constanța poate deveni un punct de acces important pentru mărfurile indiene către piața europeană și un element-cheie al Coridorului Economic India–Orientul Mijlociu–Europa (IMEC). Am discutat și despre îmbunătățirea conectivității aeriene dintre cele două țări, în funcție de interesul operatorilor și al mediului de afaceri, pentru a sprijini comerțul, investițiile, turismul și contactele directe dintre cetățeni”, a adăugat Bolojan.

Premierul a subliniat și importanța cooperării în educație, cultură, cercetare și inovare.

sursa: stiripesurse

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *