Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a avut o reacție vehementă față de legea salarizării, prezentând discrepanțe revoltătoare.

”`Austeritatea` lovește dur doar în cei care nu se pot apăra. Cât de ticăloasă este legea asta a salarizării cu care se laudă Guvernul Bolojan, cât de ipocrită… Ce fraudă morală! La Spitalul „Marie Curie” au renunțat la o parte din paturile pentru copiii cu afecțiuni grave pentru că nu au destul personal. Unui spital i se refuză deblocarea unui post de asistentă medicală sau de medic pe motiv că „bugetul e pe avarie”.

În același timp, un membru de partid sau secretar de stat numit în două consilii de administrație încasează lunar din indemnizații echivalentul a 3 sau 4 salarii de medic specialist, fără să miște un deget. Exemplu de „reformă”. Unui rezident de anul 5 i se garantează salariul aflat în plată la 31 decembrie 2026. Doar că la anul va fi încadrat pe un post de medic specialist și intră în noua grilă, fără a i se compensa diferența. Capătă drept de semnătură, preia responsabilitatea actului medical (decizii clinice, gărzi) și va încasa în prima lună ca specialist mai puțin decât luna precedentă, ca rezident.

”Ce mama naibii au așteptat??”

Sunt 500 de spitale aflate în grevă de avertisment din cauza deficitului de personal. Spitale unde merg oamenii, nu guvernanții. „Reformiștii” cu rădăcini de buruieni sacrifică servicii publice esențiale pentru ținte bugetare reci, în timp ce structurile paralele și rentele din companiile de stat sunt protejate în spatele unei rețele de influență de care nu se atinge nimeni. Pușculițe de partid.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *