Deschiderea stațiunii Nibiru are loc astăzi, 16 iulie. Programul artistic al noii stațiuni include concerte, spectacole de circ, dans și acrobații, dar și un show spectaculos de artificii. Marea deschidere are loc la ora 18:00, iar la ceremonie vor fi prezenți Selly, Dan Negru și Dumitru Prunariu.

Noua stațiune de pe litoral, Nibiru, își deschide astăzi porțile

Publicul prezent la deschidere va avea parte de un program variat de momente artistice. Delia, Puya și Mario Fresh vor concerta pe scena principală, unde accesul va fi gratuit, vizitatori trebuie să facă doar o consumație de minim 25 de lei care poate include o băutură.  În ziua deschiderii vor avea loc, de asemenea, show-uri acrobatice, spectacole de dans, show-uri aviatice și spectacol de artificii.

„Pentru prima dată în peste 50 de ani, se deschide o nouă stațiune pe litoralul românesc, Nibiru. Astăzi, aici la Costinești vedem rezultatul a peste trei ani de muncă, al unei idei ambițioase și a unei viziuni care a prins contur pas cu pas. Pentru mine personal, momentul ăsta are o semnificație aparte și cred că adevărata lui dimensiune o vom înțelege și mai bine peste ani de zile când ne vom uita înapoi la locurile la care am pornit și la modul în care s-a dezvoltat această zonă”, spune Selly.

Primul cosmonaut român, prezent la deschiderea Nibiru

Dumitru Prunariu, primul cosmonaut român, se numără printre invitații care vor fi prezenți la deschiderea NIBIRU, noul proiect de pe litoralul românesc. Evenimentul marchează debutul oficial al unei destinații de divertisment gândite să aducă împreună experiențe pentru toate vârstele și să contribuie la relansarea economică a zonei.

Nibiru este un proiect-concept de stațiune și destinație de divertisment pe litoralul românesc, al cărui concept combină mai multe domenii: entertainment, cultură, sport, retail, gastronomie și artă.

Conceptul economic al Nibiru vizează transformarea litoralului într-un ecosistem creativ: integrarea furnizorilor locali, crearea de locuri de muncă sezoniere și generarea de consum care să susțină economia locală pe durata sezonului estival.

sursa: puterea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *