Nicușor Dan a transmis, joi, un mesaj cu ocazia Zilei Ministerului Afacerilor Interne, în care a punctat intensificarea luptei împotriva violenței domestice și a traficului și consumului de droguri.
Președintele României, Nicușor Dan, a transmis joi, 16 iulie, un mesaj cu ocazia Zilei Ministerului Afacerilor Interne, prezentat de către Sorin Cîrstea, consilier de stat la Departamentul Securității Naționale, secretar CSAT.
Șeful statului a spus că lupta împotriva violenței domestice și a abuzurilor împotriva femeilor „trebuie să rămână printre liniile mari de acțiune, la fel și lupta împotriva consumului de droguri”.
Nicușor Dan: Prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri, o prioritate la nivel mondial
„Aniversăm astăzi 164 de ani de existență și activitate a Ministerului Afacerilor Interne, care are un rol major pentru protejarea și securitatea cetățenilor noștri și a României. Încrederea oamenilor că sunt în siguranță, că trăiesc într-o societate în care legile sunt aplicate și respectate se construiește inclusiv prin contribuția tuturor structurilor subordonate MAI – Poliția, Jandarmeria, Poliția de Frontieră, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și toate celelalte unități din componența ministerului.
Transmit întreaga apreciere profesioniștilor din Ministerul Afacerilor Interne și instituțiile din subordinea sa și încurajez stabilirea unor standarde înalte de performanță, pentru a răspunde cu rapiditate și eficiență la provocările de securitate tot mai complexe.
Efortul de adaptare și dezvoltare instituțională a Ministerului Afacerilor Interne trebuie să continue, având în centru nevoile și așteptările cetățeanului. Doar astfel vom reuși să creștem încrederea cetățenilor în instituții și să consolidăm un parteneriat solid și reciproc benefic între stat și cetățean.
Într-un context în care pericolele și formele de infracționalitate și criminalitate se multiplică și se diversifică, inclusiv la nivel global, românii vor să vadă rezultate și să știe că personalul Ministerului Afacerilor Interne lucrează în permanență în slujba siguranței lor.
Combaterea violenței domestice și a abuzurilor împotriva femeilor trebuie să rămână printre liniile mari de acțiune, la fel și lupta împotriva consumului de droguri, un flagel cu efecte dezastruoase asupra adolescenților și tinerilor din România.
Prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri reprezintă o prioritate la nivel mondial, pentru că avem obligația să contracarăm această amenințare cu potențial destabilizator mare, având în vedere asocierea sa cu violența, corupția, infiltrarea în economia legală și interconexiunile la nivel internațional”, a transmis, joi, Nicușor Dan.
„Este esențial ca educația și prevenția să fie direcții prioritare de efort la nivel național”
El a subliniat, totodată, că este nevoie de o colaborare mai strânsă între stat, instituții, societate și cetățeni pentru creșterea siguranței publice. Educația și prevenția trebuie să devină priorități la nivel național, se mai arată în mesajul președintelui.
„De aceea, împreună – stat, instituții, societate și cetățeni – trebuie să colaborăm mai bine și să facem mai mult pentru binele nostru comun și pentru siguranța cetățenilor noștri. Este esențial ca educația și prevenția să fie direcții prioritare de efort la nivel național și fiecare dintre noi poate și trebuie să participe la realizarea acestor obiective de interes comun.
Una dintre reușitele majore ale Ministerului Afacerilor Interne din ultimii ani este contribuția esențială la aderarea României la spațiul Schengen. Dobândirea acestui statut, care generează avantaje importante țării noastre și cetățenilor, a necesitat progrese semnificative în combaterea migrației ilegale și a traficului de persoane. Ministerul Afacerilor Interne a făcut dovada îndeplinirii cu succes a acestor exigențe, precum și a celorlalte condiționări, în contextul în care asigurarea securității frontierei estice a NATO și a Uniunii Europene este o misiune dificilă și complexă.
Sărbătoarea de astăzi este, așadar, un bun moment pentru a felicita personalul Ministerului Afacerilor Interne – activ, în rezervă și în retragere – pentru dedicare și pentru sacrificiile asumate în cadrul misiunilor avute. La mulți ani Ministerului Afacerilor Interne!”, a conchis Nicușor Dan.
sursa: dcnews
