Potrivit lui Sorin Grindeanu, PSD consideră că există două soluții clare și constituționale pentru ieșirea din criză – formarea unei majorități care să își asume guvernarea sau convocarea de alegeri parlamentare anticipate. Grindeanu declară că “PSD nu va participa la o spirală nesfârșită a condițiilor ce se schimbă în permanență, apoi să fim încontinuu mințiți, stând la masă cu președintele României.  PNL-USR-UDMR urmăresc doar să amâne o decizie politică pentru a rămâne pe funcții și privilegii”.

În postarea sa, Grindeanu spune că PSD a avut aceeași poziție de la început și a făcut concesii, inclusiv varianta unui prim-ministru din partea unui partid clasat după PSD în alegeri (n.r. – probabil este vorba despre Adrian Veștea). De asemenea, potrivit lui, “în acordul politic anterior PNL a exercitat deja prima parte a rotației la conducerea Guvernului. Nu există niciun argument de echitate care să justifice reluarea acestui mecanism  de la început. (…) ⁠PSD este pregătit să guverneze. Avem un program clar, un acord politic respectat și o majoritate stabilă. Ceilalți poate vor doar să guverneze încă două luni ca interimari”.

În realitate, PNL a exercitat doar prima jumătate a rotației, care ar fi trebuit să dureze până în luna mai 2027.

În final, Grindeanu afirmă: PSD consideră că există soluții clare, constituționale. Ori există o majoritate care își asumă guvernarea, ori trebuie să acceptăm că actualul Parlament nu mai poate genera o formulă stabilă. PSD are o ⁠datorie față de românii care ne-au ales. Am făcut concesii importante, unele dificile pentru propriul nostru electorat. Nu putem cere membrilor și votanților noștri noi concesii. PSD nu mai înaintează o altă propunere. De aceea, le transmitem curajoșilor din PNL și USR că nu ne temem de votul cetățenilor. Foamea voastră de funcții are o limită: nu putem prelungi la nesfârșit o incertitudine care afectează România! Ilie Bolojan, vin agențiile de rating! Ar fi bine să înveți engleză până atunci”.
sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *