PSD solicită, prin intermediul unui comunicat de presă, ca liderii USR să-i retragă sprijinul politic lui Dominic Fritz, ca urmare a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ). PSD solicită ca USR să dispună suspendare acestuia din funcția de președinte al partidului, dar și să-i retragă sprijinul politic la Primăria Timișoarei.

PSD: Dominic Fritz trebuie să plece!

”PSD solicită conducerii USR să ia act de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) privind încălcarea normelor de integritate de către primarul Dominic Fritz și să dispună suspendarea acestuia din toate funcțiile din partid și retragerea sprijinului politic în exercitarea funcției de conducere la Primăria Municipiului Timișoara.

Dincolo de implicațiile legale care decurg din decizia ÎCCJ, USR are obligația morală și politică să aplice asupra propriilor membri toate standardele de integritate pe care le-au solicitat cu înverșunare din partea membrilor altor partide, aflați într-o situație similară cu cea a primarul Dominic Fritz.

Din perspectiva principiilor de integritate invocate obsesiv de-a lungul timpului de către USR, fiecare zi în care acesta rămâne în funcția de primar și președinte de partid reprezintă un afront incalificabil la adresa cetățenilor.

Nerespectarea acestor standarde și orice tentativă a USR de a face scut în jurul condamnatului Dominic Fritz vor descalifica definitiv și irevocabil acest partid din rolul de instanță morală a politicii românești, pe care l-a pretins cu agresivitate încă de la înființare.

Potrivit propriilor standarde de integritate afișate în campaniile electorale, USR trebuie să se abțină să comenteze deciziile magistraților. Orice încercare de a insinua o legătură între evenimentele politice din prezent și decizia magistraților împotriva primarului Fritz constituie un atac politic violent la adresa Justiției.

Nu în ultimul rând, PSD avertizează prefectul USR de Timiș să nu abuzeze de funcția sa pentru a-l menține ilegal pe Dominic Fritz în funcția de primar al municipiului Timișoara. Jurisprudența CCR și a ÎCCJ prevede clar că în cazul unei decizii definitive și irevocabile de conflict de interese, mandatul de primar încetează de drept, iar prefectul are obligația legală să emită ordinul de eliberare din funcție.

Dominic Fritz trebuie să plece!”, arată cei de la PSD.

Dominic Fritz,conflict de interese sesizat de ANI

Potrivit unui comunicat de presă, raportul ANI, rămas definitiv cu sentința ICCJ, a constatat un conflict de interese în urma unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) elaborat în întregime înainte de preluarea mandatului său de primar.

„I se impută o singură faptă: a semnat, în a doua zi de mandat, dublura unui referat deja semnat de predecesor. Cu această semnătură, deși complet inutilă și fără vreo valoare juridică, ANI spune că Dominic Fritz a adus beneficii unui arhitect care a lucrat ca proiectant la PUZ și care împrumutase campania USR cu 25.000 de lei, sumă restituită de Autoritatea Electorală Permanentă”, se arată în comunicatul de presă.

„Fiecare dintre aceste elemente, luate separat, ar putea fi considerate coincidențe. Împreună, însă, ridică semne de întrebare cu privire la motivația și momentul acestei decizii”, a declarat Dominic Fritz.

Decizia de joi a ICCJ subliniază că interdicția produce efecte exact în perioada alegerilor din 2028 și 2030, iar Fritz amintește că și în trecut candidaturile sale au fost contestate prin diverse proceduri administrative și juridice.

Potrivit comunicatului, pentru a reconfirma sprijinul politic necesar exercitării funcției de președinte al partidului, Dominic Fritz va solicita un vot de încredere atât în Biroul Național al USR, cât și la Congresul partidului programat în luna octombrie.

„Drumul nostru nu se oprește la o sentință pe care o consider nedreaptă. Viitorul se decide prin votul cetățenilor și prin încrederea oamenilor pentru care muncim în fiecare zi”, a transmis președintele USR.

sursa: stiripesurse

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *