O temă pe care clasa politică a ocolit-o ani la rând ajunge brusc în prim-plan, odată cu perspectiva ca Eugen Tomac să urce în fruntea Guvernului. Întrebarea este dacă un om chemat să conducă România poate intra în Palatul Victoria având, în același timp, cetățenii străine. Miza nu este patriotismul lui Tomac, ci o tensiune mai adâncă, dintre litera Constituției și obligația de loialitate față de stat.
Eugen Tomac, premierul cu cetățenii străine
Totul pleacă de la o frază a lui Eugen Tomac. Întrebat despre statutul său, acesta a recunoscut public: „Sunt cetățean al României și al Republicii Moldova. Am depus o cerere la ambasada Ucrainei de a renunța la cetățenia ucraineană”.
De aici se naște o întrebare directă, pe care vicepreședintele PSD Cluj, Avram Gal o așază în centrul dezbaterii. Poate un om chemat să conducă Guvernul României să intre la Palatul Victoria cu cetățenii străine asupra lui? Nu ar fi, susține el, o întrebare xenofobă, ci una instituțională.
Ce spune Constituția după revizuirea din 2003
Răspunsul juridic nu este atât de simplu pe cât și-ar dori taberele politice. În forma actuală, Constituția nu mai cere ca funcțiile publice să fie ocupate doar de persoane cu „cetățenia română”. După revizuirea din 2003, textul cere cetățenie română și domiciliu în țară.
Prin urmare, simpla existență a unei alte cetățenii nu pare, în sine, o interdicție automată. Doar că politica nu trăiește exclusiv din litera rece a legii. Ea se hrănește și din simboluri, din încredere publică și din percepția loialității.
„Fidelitatea față de țară este sacră”
Aceeași Constituție prevede, în articolul 54, că „fidelitatea față de țară este sacră”. Cei care primesc funcții publice răspund de îndeplinirea cu credință a obligațiilor.
„Un prim-ministru nu este un funcționar oarecare. El conduce Guvernul, gestionează politica internă și externă, participă la decizii de securitate, coordonează ministere, negociază interese economice, militare și diplomatice. În mâna lui se află, uneori, dosare în care interesele României pot intra în tensiune cu interesele altor state. Iar dacă acel premier este și cetățean al acelor state, întrebarea nu mai este una xenofobă, ci una instituțională: unde se termină biografia personală și unde începe obligația constituțională absolută?”, a scris Avram Gal.
Nu vorbim despre o cetățenie pur simbolică. Republica Moldova este un stat cu care România are o relație specială, dar distinctă. Ucraina este un stat aflat în război, cu interese strategice majore în regiune: frontiera, minoritățile, securitatea la Marea Neagră, politica europeană.
Aici, Gal ține să precizeze că nu îl acuză pe Tomac de lipsă de patriotism. Dimpotrivă, biografia politică a acestuia este legată de românii din afara granițelor și de tema Basarabiei. Tocmai de aceea, problema trebuie discutată frontal. Testul funcției nu ar fi patriotismul declarat, ci absența oricărui conflict de loialitate, real sau perceput.
Clarificarea constituțională pusă pe masă
Legea tolerează o zonă gri pe care politica nu ar trebui să o ignore. Juridic, lucrurile poate nu se bat cap în cap. Politic, moral și simbolic, tensiunea rămâne.
„Pentru că nu vorbim despre dreptul unui cetățean român de a exista cu o biografie complexă. Vorbim despre dreptul statului român de a cere, în vârful puterii executive, o fidelitate fără paranteze.
Iar când Constituția spune că fidelitatea față de țară este sacră, poate că primul lucru pe care ar trebui să-l facă orice posibil premier este să nu lase România să se întrebe: sacră față de care țară?
P.S. În politică, uneori nu ceea ce este interzis te doboară, ci ceea ce nu poți explica limpede. Iar funcția de prim-ministru nu se ocupă cu jumătăți de răspuns: ori loialitatea este întreagă, ori suspiciunea devine program de guvernare”, a transmis acesta.
sursa: puterea