Bursa de Valori București a deschis miercuri pe verde ședința de tranzacționare de miercuri, la o zi după căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan prin moțiune de cenzură, într-un context politic tensionat și marcat de negocieri pentru formarea unui nou Executiv
După aproape o oră de la debutul tranzacțiilor, rulajul total se ridica la 12,6 milioane de lei (aproximativ 2,41 milioane euro), iar majoritatea indicilor importanți ai Bursei înregistrau creșteri.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o apreciere de 0,79%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, consemna o creştere de 0,78%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 0,68%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, a crescut cu 0,81%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra o depreciere de 0,36%, iar BET-NG, indicele celor zece companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a crescut cu 0,70%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Şantierul Naval Orşova (+13,45%), Erste Group Bank (+3,86%) şi Safetech Innovations (+3,02%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Grupului Industrial Electrocontact (-7,41%), Lion Capital (-2,92%) şi Chimcomplex Borzeşti (-1,45%).
Și dobânzile au scăzut:
