The New York Times scrie că liderii europeni vorbesc mai serios despre garanția de apărare colectivă, “un articol ascuns în documentele de guvernare ale Uniunii Europene”. Este vorba despre Articolul 42.7 din Tratatul de la Lisabona al UE, care obligă statele membre să ofere ajutor militar, umanitar și financiar altor membri în caz de atac, și care a fost multă vreme respins, descris ca impracticabil și chiar inutil. Până acum, a fost invocat doar de Franța după atacurile teroriste de la Paris, din noiembrie 2015.
Având, însă, în vedere că Trump amenință că va părăsi NATO din cauza refuzului țărilor membre de a sprijini războiul din Iran, perspectivele despre articol au început să se modifice. Evoluțiile recente remodelează profund atât alianța, cât și Uniunea Europeană, a declarat Camille Grand, fost oficial NATO și secretar general al ASD Europe, o asociație comercială pentru industriile de apărare. Acesta a precizat că poziția în continuă schimbare a Administrației Trump “creează nevoia de a apăra Europa cu mai puțin ajutor din partea Americii”.
Pe ordinea de zi a Consiliului European informal, găzduit de Cipru, a fost inclusă o discuție privind dispozițiile Tratatului de la Lisabona. Țările membre intenționează să desfășoare un exercițiu luna viitoare, în cadrul căruia diplomați de rang înalt care se ocupă de chestiuni de securitate analizează modul în care articolul 42.7 ar putea funcționa în practică. De asemnea, exercițiul are scopul de a descoperi cum ar putea funcționa politic într-o situație de urgență, urmând să fie elaborat un document de lucru.
Radosław Sikorski, ministrul de Externe al Poloniei și fost ministru al Apărării, este sceptic cu privire la eficiența acestei măsuri. “Nu poți realiza o apărare europeană serioasă fără o modificare a tratatelor, iar în acest moment acest lucru este imposibil de realizat”. A adăugat că Uniunea Europeană nu poate finanța operațiuni militare din bugetul său și că statele membre sunt reticente în a-și angaja propriile trupe și fonduri într-o operațiune pe care nu o pot controla direct.
În cazul Articolului 5 al NATO, care angajează statele membre la apărarea colectivă, acesta le impune, de fapt, doar să se consulte cu privire la maniera de răspuns la un atac. De asemenea, a fost activat o singură dată, de către Statele Unite după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001.
Pe hârtie, prevederea Uniunii Europene pare mai puternică, deoarece necesită angajamentul de a ajuta un stat membru atacat. Totuși, NATO este o organizație axată pe o singură problemă, apărarea, cu un proces decizional simplificat, o structură ierarhică clară și o putere dominantă – Statele Unite. Uniunea Europeană, prin contrast, este o “mașinărie de compromisuri” mult mai complexă și ineficientă, a declarat Jan Techau, un fost oficial german în domeniul apărării care analizează securitatea europeană pentru Eurasia Group, o firmă de consultanță.
În același timp, europenii încearcă să dezvolte ideea “Coaliției a celor dispuși”, care a discutat deja despre desfășurarea de trupe europene în Ucraina pentru a monitoriza orice acord de pace. Condusă de Marea Britanie și Franța, același model a fost folosit pentru a discuta o contribuție europeană la menținerea deschisă a Strâmtorii Ormuz, odată ce războiul din regiune se va fi încheiat. Întrucât Marea Britanie nu mai este membră a Uniunii Europene, unii analiști văd această coaliție emergentă drept fundamentul unui pilon european mai puternic în cadrul NATO, care este capabil să acționeze și în afara acestuia.
Evenimentele recente au sporit urgența analizării clauzei de apărare a UE. Prima a fost amenințarea Trump de a anexa Groenlanda, iar apoi un atac cu drone asupra unei baze britanice din Cipru (membru al UE), la începutul războiului din Iran. Italia, Germania și alte state membre au trimis ajutoare, chiar dacă prevederea de apărare nu fusese invocată oficial.
În paralel, mai mulți lideri au reacționat la un email intern al Pentagonului, analizat de Reuters, care arată că acesta analizează mai multe variante prin care SUA să poată sancționa aliații NATO considerați insuficient de cooperanți în conflictul cu Iranul, dar și discuții despre suspendarea Spaniei din Alianță. Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez a afirmat vineri că nu are “nicio îngrijorare” după publicarea informațiilor: “Nu ne bazăm pe e-mailuri, ci pe documente oficiale și pe pozițiile exprimate de guvernul Statelor Unite. Spania este un partener de încredere în cadrul NATO și ne îndeplinim obligațiile față de Alianță”. Separat, prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, a cerut ca “NATO să rămână unită. Cred că este un atu de care dispunem”.
sursa: biziday