Criza politică deschisă de retragerea PSD din jurul premierului Ilie Bolojan a readus la Cotroceni partidele care mai pot ține în viață actuala formulă de guvernare. Numai că, odată cu aceste consultări selective, a apărut și o întrebare care merită discutată fără isterie: într-un asemenea moment, n-ar fi fost firesc să fie ascultată și opoziția, inclusiv AUR?
Nicușor Dan a convocat miercuri consultări cu PSD, PNL, UDMR, USR și grupul minorităților, iar în paralel și-a reafirmat poziția deja exprimată cu două zile înainte: nu susține o formulă de guvernare care să includă AUR.
Ce a făcut, de fapt, președintele
Din punct de vedere politic, gestul lui Nicușor Dan este ușor de înțeles. El nu a convocat o masă rotundă despre „starea democrației”, ci a încercat să găsească rapid o formulă de funcționare pentru guvern după plecarea miniștrilor PSD.
Deci, a chemat exact actorii cu care mai putea construi ceva: partidele din coaliție și minoritățile parlamentare.
Logica a fost una de avarie instituțională, nu una de reprezentare simbolică a întregului spectru politic.
În același timp, Nicușor Dan nu a ascuns deloc că excluderea AUR are și o componentă politică limpede.
Pe 20 aprilie, el a spus explicit că nu va susține un guvern din care să facă parte AUR, iar anterior declarase că nu ar accepta să numească un premier într-o formulă PSD–AUR.
Așadar, președintele nu doar că nu a chemat AUR la discuții, dar a și semnalat public că nu vede această formațiune drept parte a unei soluții guvernamentale.
Argumentul democratic nu e absurd
Și totuși, de aici nu rezultă automat că ne aflăm în fața unei decizii impecabile. Există un argument democratic rezonabil pentru ideea că AUR ar fi trebuit măcar ascultat.
Într-o criză politică majoră, mai ales una care poate ajunge la moțiune de cenzură, la reașezări de majorități și la negocieri parlamentare dure, opoziția nu este decor.
Ea există, numără voturi și poate influența decisiv mersul evenimentelor. Iar AUR nu este o anexă exotică a Parlamentului, ci una dintre forțele mari ale opoziției.
A invita un partid la consultări nu înseamnă automat a-l valida moral, ideologic sau guvernamental.
Înseamnă doar a recunoaște că într-o democrație parlamentară și actorii incomozi fac parte din ecuație.
Președintele ar fi putut, fără să își contrazică principiile, să spună foarte simplu: „Nu susțin un guvern cu AUR, dar într-un moment de criză ascult toate vocile parlamentare.” O asemenea formulă nu i-ar fi schimbat linia politică, dar i-ar fi întărit profilul de mediator.
Ce a spus AUR
Până azi, tema nu fusese apăsată serios în spațiul public, dar după convocarea consultărilor AUR a formulat clar nemulțumirea.
George Simion a spus că îl deranjează faptul că niciun partid din opoziție nu a fost invitat la Cotroceni și a calificat excluderea drept o atitudine „neprezidențială”.
Tot el a insistat că AUR va vota orice moțiune care ar duce la căderea guvernului și a lăsat să se înțeleagă că partidul său nu acceptă să fie tratat ca o prezență parlamentară facultativă.
Sigur, AUR joacă și niște teatru politic aici.
Este avantajos pentru Simion să pozeze în exclusul de serviciu, în partidul pe care „sistemul” nu vrea să-l audă.
Dar faptul că un partid profită propagandistic de o situație nu înseamnă că obiecția lui este automat lipsită de fond. Uneori, și cine strigă interesat poate atinge un punct real.
De ce a preferat Cotroceniul formula scurtă
Răspunsul probabil al președintelui este unul foarte simplu: nu avea rost să piardă timp într-o consultare cu un partid despre care știe deja că nu îl vrea în nicio formulă de guvernare.
Mai mult, partidele rămase în jocul executivului au semnalat la rândul lor o limită clară. Kelemen Hunor a mers până la a spune că nu crede într-un guvern susținut de AUR. În acest context, pentru Cotroceni, invitația către AUR ar fi părut poate doar un exercițiu steril.
Există și argumentul pragmatic:
consultările acestea nu erau cele constituționale clasice pentru desemnarea unui nou premier după căderea guvernului, ci discuții de gestionare a unei crize în interiorul actualei arhitecturi.
Așadar, Nicușor Dan nu împărțea viitoarea putere, ci încerca să repare o majoritate spartă. Din perspectiva asta, a vorbit doar cu cei care puteau, măcar teoretic, să mai țină mecanismul în mișcare.
Dar tocmai aici apare problema de fond
Președintele nu este doar inginerul unei majorități, ci și garantul unui joc democratic mai larg.
De aceea, chiar dacă decizia lui Nicușor Dan este logică politic, ea poate fi considerată prea îngustă în plan instituțional.
Un șef de stat are uneori obligația de a face și gesturi aparent inutile, tocmai pentru a arăta că nu administrează doar tabăra cu care poate lucra, ci întregul teren democratic.
Cu atât mai mult cu cât există precedentul unor consultări mai largi. La sfârșitul lui mai 2025, Nicușor Dan a avut la Cotroceni consultări informale cu partidele și formațiunile parlamentare, deci nu se poate spune că ideea unei discuții extinse i-ar fi fost străină. Tocmai de aceea, excluderea de acum pare mai degrabă o alegere deliberată decât o simplă economie de timp.
Verdictul rezonabil
Ar fi fost „democratic” să fie chemat și AUR?
Da, într-un sens instituțional și simbolic, argumentul există și nu e deloc ridicol.
Ar fi schimbat ceva în ecuația guvernării?
Cel mai probabil, nu.
Nicușor Dan nu voia AUR în jocul puterii, iar AUR nu venea la Cotroceni să salveze guvernul Bolojan, ci să contabilizeze politic momentul.
Cu alte cuvinte, invitația către AUR nu ar fi produs o soluție, dar ar fi produs o imagine mai completă a rolului prezidențial.
Excluderea lor nu este o catastrofă democratică. Nici pe departe.
Dar nici nu e acel gest impecabil pe care toată lumea trebuie să-l aplaude fără să clipească.
În fond, aici e toată discuția:
uneori, democrația nu înseamnă să stai la masă doar cu cine îți convine, ci și să suporți câteva scaune ocupate de oameni pe care nu-i înghiți. Iar Cotroceniul a ales, de data asta, eficiența politică în locul tabloului complet. Poate că a fost util. Dar nu e obligatoriu să numim asta și elegant.
sursa: puterea