Diana Buzoianu forțează noi restricții sub pretext european – iar România riscă să plătească cu economia rurală pentru o implementare rigidă a politicilor UE
În calitate de deputat AUR, membru al Comisiei Mediu din Camera Deputaților, atrag atenția asupra proiectului de ordin de ministru privind Zonele Prioritare pentru Biodiversitate (ZPB), promovat de ministra Diana Buzoianu. Consider că acest demers riscă să transforme o obligație europeană legitimă într-o politică internă excesiv de restrictivă, cu efecte directe asupra fermierilor, proprietarilor de terenuri și comunităților locale.
Acest proiect este elaborat sub presiunea implementării PNRR (Jalonul 34 – intrarea în vigoare a actelor juridice pentru desemnarea zonelor de protecție strictă) și poate genera un val de restricții suplimentare, fără o analiză serioasă a efectelor sociale și economice.
România și-a asumat, ca stat membru al Uniunii Europene, implementarea Strategiei UE privind biodiversitatea pentru 2030, a Directivelor Habitate și Păsări și a obiectivelor Pactului Verde European. Acestea prevăd protejarea a cel puțin 30% din suprafața terestră și maritimă și instituirea unui regim de protecție strictă pentru cel puțin 10% din aceste suprafețe. Însă aceste obiective nu impun, în sine, interzicerea activităților tradiționale sau economice acolo unde acestea sunt compatibile cu mediul.
România are deja aproximativ 23,5% din suprafața terestră protejată și deține unele dintre cele mai valoroase ecosisteme naturale din Europa. Nu pornim de la zero, ci de la o poziție avansată. Problema reală nu este existența obligațiilor europene, ci modul în care acestea sunt implementate la nivel național.
Metodologia propusă schimbă fundamental filosofia de aplicare: introduce regimuri de non-intervenție, unde activitățile umane pot fi complet eliminate; transformă activitățile agricole tradiționale în activități permise doar dacă servesc biodiversității; permite extinderea restricțiilor și asupra unor zone care nu sunt în prezent arii protejate; și nu oferă garanții reale de compensare pentru cei afectați.
În noile zone desemnate vor fi permise doar acele activități care nu afectează sau contribuie la procesele naturale. Această schimbare aparent tehnică înseamnă, în realitate, că activitățile economice și agricole devin tolerate doar dacă servesc obiectivelor de conservare, nu nevoilor oamenilor.
În prezent, în zonele de protecție integrală din parcurile naționale și naturale, cositul și pășunatul sunt permise comunităților locale, în condiții reglementate. Prin introducerea ZPB, aceste activități pot fi complet interzise în zonele de non-intervenție sau drastic limitate în regim de „management activ”.
Proiectul permite includerea în ZPB a unor suprafețe din afara actualelor arii protejate și instituirea de zone tampon cu regim restrictiv. Asta înseamnă că noi terenuri pot intra sub restricții, fără ca proprietarii și comunitățile să fie pe deplin protejați.
Deși legislația invocă acordul proprietarului, metodologia arată că acesta nu se aplică în cazul zonelor deja protejate (ZPI, ZPS, rezervații, păduri virgine și cvasi-virgine). În aceste cazuri, restricțiile pot fi extinse fără un nou acord explicit.
Un aspect grav este lipsa unor scheme clare de compensare pentru fermieri, proprietari și comunități. Statul impune restricții, dar nu spune cine suportă costul economic.
Documentele oficiale arată că adoptarea acestui ordin este impusă de un jalon din PNRR, sub amenințarea pierderii a peste 25 de milioane de euro. Există riscul ca interesul financiar pe termen scurt să prevaleze asupra interesului național pe termen lung.
Protejarea naturii nu poate însemna sacrificarea oamenilor. România are o biodiversitate valoroasă care trebuie protejată, dar nu prin măsuri impuse de sus, fără dialog real și fără respect pentru comunități. Nu putem transforma zone întregi din țară în teritorii unde oamenii nu mai pot trăi, munci sau folosi tradițional resursele.
Protecția mediului trebuie făcută împreună cu oamenii, nu împotriva lor.
AUR solicită transparență totală în procesul de desemnare a ZPB, garanții clare pentru dreptul de proprietate, menținerea activităților agricole tradiționale, mecanisme reale de compensare și o evaluare socio-economică serioasă înainte de adoptarea acestor restricții.