UPDATE, ora 18:55. Iranul insistă pentru o încetare a războiului de durată și a respins presiunile pentru redeschiderea Strâmtorii Hormuz în cadrul unui armistițiu temporar. Partea iraniană a trimis răspunsul Pakistanului, unul dintre intermediarii negocierilor, relatează agenția oficială de știri IRNA, citată de Reuters.
Răspunsul Iranului cuprinde zece clauze, inclusiv încetarea ostilităților în regiune, un protocol de trecere în siguranță prin strâmtoare sau ridicarea sancțiunilor.
Anterior, Trump prelungise până în noaptea de marți spre miercuri, la ora 3 (ora României) ultimatumul dat Iranului pentru a redeschide Strâmtoarea Hormuz.
În timpul unor declarații la Casa Albă, președintele american a spus că propunerea de armistițiu reprezintă un pas semnificativ, dar nu este suficient de bună: “Primul regim a fost înlăturat, al doilea regim a fost înlăturat. Acum, al treilea grup de oameni cu care avem de-a face nu este la fel de radicalizat și credem că sunt de fapt mult mai inteligenți”, a declarat Trump.
Cu referire la poporul iranian, a afirmat că va riposta imediat ce va ști că nu va fi împușcat și imediat ce va putea obține arme: “Iranul ar renunța în două secunde, pentru că nu ar putea să facă față”. În această seară, în jurul orei 20 (ora României), Trump va susține o conferință de presă în cadrul căreia este așteptat să facă precizări cu privire la războiul împotriva Iranului, notează CNN.
Între timp, țițeiul european Brent se tranzacționează la puțin sub 110 dolari/baril.
Știrea în formă inițială. Axios: SUA și Iranul discută, prin intermediul unui grup de mediatori regionali, termenii unui potențial armistițiu de 45 de zile. În acea perioadă ar urma să fie negociată o încetare definitivă a războiului din Golf.
Publicația americană citează patru surse (americane, israeliene și regionale), care susțin că se au în vedere două etape – prima, în care atacurile și bombardamentele reciproce s-ar opri pentru 45 de zile, ceea ce ar permite reluarea traficului comercial prin Strâmtoarea Hormuz, timp în care s-ar discuta termenii unei încetări definitive a războiului.
Încetarea focului ar putea fi prelungită dacă ar fi necesar timp suplimentar pentru discuții, mai arată Axios.
În ciuda ieșirii sale nervoase și vulgare, Donald Trump a lăsat de înțeles duminică faptul că a prelungit ultimatumul acordat Iranului până la finalul zilei de marți.
În urmă cu o săptămână, miniștrii de Externe din Turcia, Egipt și Arabia Saudită s-au întâlnit în Pakistan, cu scopul declarat de a media o încetare a războiului, dar și pentru a discuta o eventuală creare a unui consorțiu regional care, eventual, să taxeze navel ce trec prin Hormuz. Iranul pretinde o astfel de taxă, invocând pagubele majore provocate de bombardamentele americane și israeliene.
sursa: biziday
