Grădiniță nouă la #Poiana, printr-o investiție de 5.200.000 lei, finanțată în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021–2027.
Contractul de finanțare, al doilea al zilei, a fost semnat astăzi de primarul comunei Poiana, Marian Șerban, și de directorul general al ADR Sud-Muntenia, Liviu Gabriel Mușat, pentru construirea unei grădinițe cu două grupe, un proiect important pentru copiii și familiile din comună.
Proiectul se va realiza prin PRSM 2021-2027, Prioritatea 5 – O regiune educată – obiectivul specific „Îmbunătățirea accesului la servicii educaționale favorabile incluziunii și de calitate, prin dezvoltarea infrastructurii accesibile, inclusiv pentru educația și formarea la distanță și online” și va oferi copiilor un spațiu prietenos, modern și sigur.
În Dâmbovița, pe acest obiectiv specific sunt:
48 proiecte depuse, în valoare de 811.000.000 lei;
13 contracte semnate, în valoare de aproximativ 240.000.000 lei.
Investițiile în educație aduc condiții mai bune pentru învățare și dezvoltarea armonioasă a copiilor din comunitățile dâmbovițene.
În aceste două zile, în județul Dâmbovița, se vor semna 14 contracte de finanțare în valoare de peste 323.800.000 lei.

