Potrivit unui sondaj realizat de Reuters, producția de țiței a celor 12 state membre ale OPEC a scăzut în martie cu 7,3 milioane de barili/zi față de luna precedentă, ajungând la 21,5 milioane de barili/zi, potrivit sondajului, pe fondul reducerilor de producție din Kuweit, Irak, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.
Irak a înregistrat cea mai mare scădere, de la 4,15 milioane în februarie, la aproximativ 1,6 milioane barili pe zi în martie. Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au redus producția într-o măsură mai mică, deoarece dispun de rute alternative de export care ocolesc Strâmtoarea Hormuz. În același timp, doar Venezuela și Nigeria au reușit să își crească producția în această perioadă.
În paralel, OPEC+, care include și Rusia, convenise anterior să mențină producția stabilă în primul trimestru al anului 2026 și să reia creșterile din aprilie.
Analiștii de la Energy Aspects, o companie de cercetare și consultanță specializată în piețele de energie, în special petrol, gaze și produse petroliere, estimau încă din 16 martie o scădere de aproximativ 7 milioane de barili/zi, până la 22,2 milioane barili/zi, ca urmare a perturbărilor din transportul maritim.
Nivelul actual al producției este comparabil cu cel din iunie 2020, când OPEC, pe atunci formată din 13 membri, producea 22,6 milioane barili/zi, sau 21,3 milioane barili/zi dacă se ajustează la structura actuală de 12 membri. Acel nivel a fost atins după ce OPEC+ a decis atunci o reducere record de 9,7 milioane de barili pe zi, ca reacție la scăderea puternică a cererii cauzată de pandemie.
Sondajul are la bază date despre fluxurile de petrol furnizate de grupul financiar global, LSEG, informații de la companii care monitorizează transporturile, precum Kpler, dar și date oferite de surse din companii petroliere, OPEC și firme de consultanță.
sursa: biziday
