Anunțul a fost făcut de instanța din regiunea rusă Krasnodar, din sudul țării, potrivit Reuters. Serviciul de presă al instanței a scris într-o postare pe Telegram că bărbatul, sub numele de Adrian-David Chercio, a colectat și transmis Ucrainei informații despre instalațiile de apărare aeriană din orașul Soci, din Krasnodar.

“Pe parcursul  conversației, inculpatul i-a comunicat ofițerului că dorește să se alăture «Legiunii britanice», oferindu-i în schimbul unei ieșiri sigure din teritoriul Federației Ruse colectarea și transmiterea către GUR a informațiilor despre obiectivele militare rusești. Chercio a fost de acord și, pe 12 noiembrie 2024, folosind o dronă, a colectat și a transmis coordonatele geografice și informații suplimentare despre sistemul de apărare antiaeriană de pe teritoriul orașului Soci”, se arată în comunicat.

În aprilie 2025, serviciul de securitate al Rusiei a anunțat că l-a arestat pe român, care la momentul respectiv avea 23 de ani, sub acuzația că a colectat date despre o unitate militară din Soci. Ulterior, Ministerul român de Externe a transmis că românul nu ar fi fost prins atunci, ci ar fi fost reținut în Abhazia (regiune separatistă a Georgiei, aflată sub control rusesc), în luna decembrie 2024. La acea dată, angajaţii Serviciului Securităţii de Stat (SGB) din Abhazia au anunțat că au reţinut un cetăţean român.

Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) susține că în vara anului 2024, românul ar fi colectat date despre o unitate militară din Soci, în Krasnodar, și ar fi marcat locația acesteia o hartă, pe care a transmis-o unui ofițer ucrainea

sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *