Trump a ratat Premiul Nobel pentru Pace
Maria Corina Machado, din Venezuela, a câştigat vineri Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2025, a anunţat Comitetul Nobel norvegian, potrivit agenţiilor de presă internaţionale. În ciuda presiunilor făcute, Donald Trump nu a primit premiul de la Comitetul Nobel norvegian.
La Premiul Nobel pentru Pace din acest an au fost nominalizate organisme precum Curtea Penală Internaţională sau Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (URWA) şi comisarul său general Philippe Lazzarini, scrie Agerpres.
Premiul Nobel pentru Pace este acordat de un comitet format din cinci membri, aleşi pentru un mandat de şase ani de parlamentul norvegian (Stortinget), şi singurul care se decernează la Oslo, premiile pentru celelalte categorii fiind acordate la Stockholm.
