UPDATE, ora 15. La finalul ședinței CSAT, ministrul Apărării a făcut o scurtă conferință de presă. A anunțat că s-a discutat despre doborârea aparatelor de zbor care intră pe teritoriul României. A detaliat că în cazul dronelor, linia de comandă pentru doborâre aparține comandantului misiunii, la fel și în cazul aeronavelor militare, dar în conformitate cu regulile NATO, gradual. Ministrul a subliniat că decizia de doborâre este luată doar în ultimă instanță.

În privința dronelor și aeronavelor cu pilot, civile, care nu se identifică, decizia de doborâre este luată de ministru, ca și până acum. A explicat că procedura a fost stabilită astfel după atentatul din SUA, de pe 11 septembrie 2001, doborârea unei aeronave civile fiind considerată o decizie politică.

A mai anunțat și completarea cadrului legal privind obiectivele care au nevoie de aprobare împotriva dronelor. Toate instituțiile au o listă cu obiective care trebuie apărate și care este completată în funcție de context. Acesta a explicat că, de exemplu, în situația unei vizite de stat, locul în care aceasta se desfășoară devine, temporar, obiectiv ce trebuie protejat.

Știrea inițială: Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării va avea loc joi, 25 septembrie 2025, la ora 12:00, la Palatul Cotroceni, și a fost convocată de președintele Nicușor Dan.

Pe ordinea de zi este stabilirea obiectivelor care necesită măsuri de protecție contra amenințărilor specifice sistemelor de aeronave fără pilot la bord și a cerințelor tehnice generale ale echipamentelor și sistemelor tehnice pentru implementarea măsurilor de protecție. De asemenea, se va stabili și care sunt persoanele care au dreptul de a ordona sau de a aproba executarea unor măsuri împotriva aeronavelor și a vehiculelor aeriene care utilizează neautorizat spațiul aerian național și pentru stabilirea procedurii de informare cu privire la unele măsuri întreprinse pentru controlul utilizării spațiului aerian național.

Ședința a fost convocată în contextul în care Rusia și-a intensificat acțiunile provocatoare în spațiul aerian al țărilor NATO. Recent, o dronă rusească a intrat pe teritoriul României, la circa 20 km SV de Chilia Veche (Tulcea). De asemenea, Polonia a doborât, pentru prima dată, dronele rusești care au intrat în spațiul său aerian. În Estonia, trei aeronave MiG-31 au pătruns în spațiul aerian și alte două avioane rusești au zburat la joasă altitudine, deasupra unei platforme petroliere poloneze în Marea Baltică.

Sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *