Dezvoltarea unui model nou e un proces complex de muncă intensă a unor echipe de ingineri, iar producătorii germani erau renumiţi întotdeauna pentru minuţiozitatea şi resursele imense implicate în dezvoltare, dar şi timpul dedicat dezvoltării unui model nou, care era adeseori de 5-6 ani. Acest timp putea fi mai scurt la unele modele derivate, dar la modele noi perioada necesară era mai mare, pentru a se putea proiecta, valida, testa pe poligoane, apoi în viaţa reală toate componentele şi întreaga maşină. Dar în ultimii ani aceste procese lungi i-au făcut pe mulţi producători germani să fie mai puţin competitivi din cauza vitezei mult mai mari cu care se mişcau alţi producători, precum cei chinezi. Iar Porsche a mai învăţat şi lecţia amară a problemelor multiple în dezvoltare şi amânărilor ce au survenit odată cu crearea unei noi platforme pentru Macan EV, dirijată de soft, unde divizia responsabilă, Cariad, a întârziat enorm în a livra calitatea necesară pentru Porsche. Asta a făcut ca lansarea noului Macan electric să fie amânată cu aproximativ doi ani, lungind şi mai mult timpul de dezvoltare şi generând pierderi pentru producător. Dar se pare că Porsche a decis să nu mai repete această cale de dezvoltare, ba chiar să schimbe semnificativ lucrurile, pentru a scurta timpul de dezvoltare a următorului său model, Cayenne electric.
Foto: Porsche Macan electric, în etapa când era tot amânat în lansare din cauza problemelor din dezvoltare
Pentru prima dată în istoria Porsche, inginerii germani au sărit cu totul peste o parte enormă de dezvoltare a unui model, cea de prototipare şi validare tehnică, în care, după proiectarea digitală, sunt construite prototipuri care trec testări în laboratoare şi pe poligoanele producătorilor.
Foto: Noul Cayenne electric
Această fază era de multe ori considerată cea mai importantă pentru a asigura durabilitatea unui model în timp — aici se făceau cele mai diverse şi mai intense teste. Zeci de mii de închideri de ale uşilor, cu diversă intensitate, sute de mii de gropi şi denivelări în suspensie, zeci de mii de apăsări pe butoane, atingeri pe tapiţerie, schimbări de viteze, turări de motoare, simulări de situaţii dificile şi multe altele.
Inginerii Porsche spun că pentru a dezvolta un nou model, această fază de prototipare la ei însemna construcţia a 120 de prototipuri, care să treacă prin toate aceste teste profunde, cu validarea fiecărui aspect, iar acolo unde se observau probleme, se introduceau corecţii constructive, după care lucrurile erau testate din nou. Abia după încheierea acestui program urmau maşinile de „pre-serie”, care erau scoase în viaţa reală pentru teste complexe ale întregii maşinii în diverse condiţii de condus, iar după asta urma şi plasarea în producţie.
La dezvoltarea noului Cayenne, însă, inginerii Porsche au sărit cu totul peste faza de prototipare şi construcţie a celor 120 de prototipuri, cu testarea lor. Nicio maşină din cele 120 n-au trebuit să fie construite, ceea ce le-a economisit timp enorm inginerilor, dar şi sume enorme de bani companiei. În schimb, inginerii Porsche au pus variantele digitale ale acestor maşini în teste cu ajutorul inteligenţei artificiale, pentru ca inteligenţa artificială să verifice şi să valideze toate capitolele necesare, pe baza acestor proiecte digitale.
Asta a schimbat radical modul de dezvoltare a unui model nou, spun inginerii Porsche, şi a scurtat enorm timpul. Ceea ce făceau anterior un număr enorm de ingineri cu 120 de maşini diferite în multiple teste, acum a făcut inteligenţa artificială. Mai mult ca atât testele virtuale au mers şi la simularea „în lumea reală” cu ieşiri la fel de virtuale pe Nurburgring, sau în traficul cotidian. Inginerii i-au oferit inteligenţei artificiale şi copii fidele ale circuitului Nurburgring şi ale altor circuite, trasee şi oraşe reale, iar simulatoarele digitale, împreună cu inteligenţa artificială au simulat exact cum se va comporta maşina în acele scenarii, validând prototipurile sau sugerând modificări constructive. Exact ce făceau înainte inginerii.
Asta le-a permis celor de la Porsche să sară de la proiectarea digitală direct la producţia de maşini „pre-serie”, fără prototipuri intermediare. N-a mai fost nevoie, pur şi simplu, pentru că prototipurile au existat doar în memoria calculatoarelor şi au fost testate doar prin diligenţa inteligenţei artificiale. Abia la construcţia maşinilor pre-serie inginerii mai fac şi verificări adiţionale fizice, cu maşini propriu-zise.
Cei de la Porsche spun că simulatoarele lor sunt extraordinar de avansate şi pot imita absolut toate condiţiile imaginabile din viaţa reală până la calitatea diferită a asfaltului şi felul în care această calitate solicită diferit anvelopele şi componentele mecanice ale maşinii.
Doar retuşările finale au fost lăsate pe seama oamenilor, spun inginerii Porsche, pentru că aceste ajustări fine nu pot fi încă sesizate la fel de bine de inteligenţa artificială. Deocamdată, probabil. Deci, măcar în etapa finală de dezvoltare inginerii au condus maşinile pre-serie şi s-au asigurat de ţinuta de drum dorită pentru acestea.
Din fericire, cei de la Porsche au lăsat pe seama oamenilor şi a vieţii reale o parte din condusul maşinilor de pre-serie în viaţa reală, în care acesta ajung în regiuni toride sau geroase ale planetei, iar condiţiile climaterice externe le solicită ingineria. Deşertul şi zăpadă încă n-au fost înlocuite total de inteligenţa artificială, deşi s-ar fi putut face şi asta.
Aşadar, am ajuns într-un punct în care Porsche ne anunţă că a luat-o pe o scurtătură imensă în dezvoltarea noului său model electric şi a lăsat în seama inteligenţei artificiale o întreagă fază esenţială a dezvoltării unui model nou. Acum e clar de ce Porsche a anunţat acum câteva luni că va concedia şi ingineri. Nu mai e nevoie de un număr atât de mare de ingineri. Dacă s-a putut evita fabricarea a 120 de prototipuri, se poate evita şi munca a minim câteva sute de ingineri.
Marea întrebare e cât de reuşită va fi această cale nouă de dezvoltare pentru modelele Porsche — se vor dovedi ele oare mai bune, datorită inteligenţei artificiale care a luat în considerare poate şi mai multe aspecte decât ar face-o oamenii, sau vor întâmpina acestea unele scăpări elementare şi vor ajunge să genereze probleme în viaţa reală, cum se întâmplă acum cu Volvo EX90? Cert e că e o lume nouă în care trăim, iar această metodă nouă a celor de la Porsche are şanse mari să se răspândească rapid, cu viteza fulgerului, în aproape toată industria auto.
DambovitaDeAzi.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a DambovitaDeAzi.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.