Cercetătorii au dezvoltat un nou instrument de inteligență artificială capabil să estimeze riscul unui pacient de a dezvolta peste 1.000 de boli, într-o singură evaluare, potrivit unui studiu publicat în revista Nature, informează Mediafax.
Modelul numit Delphi-2M analizează istoricul medical al pacienților, factorii de stil de viață precum obezitatea, fumatul sau consumul de alcool, împreună cu vârsta și sexul acestora pentru a prezice ce s-ar putea întâmpla în următorul deceniu sau mai mult.
Instrumentul s-a dovedit mai eficient în oferirea de predicții pentru afecțiuni cu modele de evoluție clare și consistente, cum ar fi anumite tipuri de cancer, atacuri de cord și septicemie, dar mai puțin fiabil pentru afecțiuni variabile precum problemele de sănătate mintală.
