Organizatorii manifestaţiilor din Piaţa Victoriei şi Piaţa Universităţii vor fi sancţionaţi contravenţional pentru că nu au luat măsuri astfel încât să nu fie depăşit numărul maxim de 100 de participanţi, informează Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

“Organizatorii activităţii vor fi sancţionaţi contravenţional pentru că nu au luat măsurile necesare astfel încât să nu permită depăşirea numărului maxim de 100 de participanţi şi pentru că nu au asigurat respectarea de către aceştia a celorlalte măsuri de protecţie sanitară, în conformitate cu prevederile HG 293 din 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, emisă în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare”, se arată într-un comunicat citat de AGERPRES.

Conform sursei citate, participanţii la aceste adunări publice care nu s-au conformat recomandărilor forţelor de ordine şi nu au respectat măsurile sanitare de protecţie individuală prevăzute de legislaţie vor fi identificaţi şi sancţionaţi în raport de prevederile legale încălcate…citeste INTEGRAL aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *