Conform raportului ”Education at a Glance 2025”, publicat de OCDE, salariile profesorilor din învățământul primar sunt relativ mari, mai mari decât cele ale cadrelor didactice din alte țări membre sau partenere ale organizației. În raport, învățământul primar se referă atât la clasele I-IV cât și la V-VIII, adică este vorba și despre salariile învățătorilor cât și despre acelea ale profesorilor de gimnaziu.

Profesorii din învățământul primar câștigă, în medie, cu 14% mai mult decât angajații cu studii superioare, în timp în ce în țările OCDE, profesorii din învățământul primar câștigă, de obicei, cu 19% mai puțin. În plus, cadrele didactice pot primi indemnizații suplimentare pentru predarea unui număr mai mare de ore, pentru participarea la programe de mentorat sau pentru îndeplinirea de sarcini speciale suplimentare.

Elevii din România au puţin peste 6.000 de ore obligatorii în învăţământul primar şi gimnazial (cu aproximativ 1.600 de ore mai puţin decât media OCDE), dintre care 46% şi, respectiv 29%, sunt alocate matematicii, citirii, scrierii şi literaturii. Spre comparaţie, media OCDE este de 41% din timpul de instruire în învăţământul primar şi 27% din cel gimnazial este dedicat acestor discipline de bază.

Raportul OCDE mai arată că absolvirea studiilor superioare garantează perspective excelente de angajare în România (rata de ocupare a forței de muncă este de 92%, comparativ cu 87% în medie la nivelul OCDE). Cu toate acestea, veniturile medii pentru angajații cu studii superioare cu vârste între 25 și 64 de ani, comparativ cu cei care nu au absolvit o formă de învățământ superior, sunt cu 41% mai mari, sub media OCDE de 54%.
sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *