O femeie, medic pneumolog de la Spitalul din oraşul Făget, judeţul Timiş, a fost reţinută 24 de ore, fiind acuzată că a luat mită de la 32 de pacienţi timp de peste un an. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, ea încasa sume de bani pentru consultaţii, tratamente şi concedii medicale ilegale.
”Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus reţinerea unui medic din Făget pentru fapte de corupţie. La data de 03 septembrie 2025, în baza delegării procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Timiş au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi dare de mită. Percheziţiile au fost efectuate la sediul unei instituţii medicale publice, la sediul social al unui cabinet medical şi la domiciliul unei femei de 55 de ani”, a transmis, miercuri seară, IPJ Timiş.
