UPDATE, joi, ora 11:50. „FBI investighează acest atac ca un act de terorism intern și o infracțiune motivată de ură care vizează catolicii” , a declarat directorul FBI, Kash Patel, într-o postare pe platforma X. Autoritățile nu au dezvăluit încă un motiv oficial al atacului.
UPDATE, ora 19:20. Într-o conferință de presă, șeful poliției, Brian O’Hara, a oferit un bilanț final al victimelor. Doi copii, de 8 și 10 ani, au fost uciși pe loc, iar alte 17 persoane au fost rănite, dintre care 14 copii (doi în stare critică). O’Hara a mai precizat că atacatorul, care avea „în jur de 20 de ani”, acționat singur și avea asupra celor trei tipuri diferite de arme – două puști și un pistol.
Știrea inițială:

Atacul a avut loc miercuri, după ora 8 dimineață (ora SUA), la Școala Catolică Annunciation (Buna Vestire) din sudul orașului Minneapolis, Minnesota, chiar înaintea unei slujbe religioase pentru elevi. La școală, situată în incinta bisericii cu același nume, învață copii de la grădiniță până la clasa a opta.

Presa americană relatează că sunt cele două persoane decedate și 20 rănite, iar suspectul, „ îmbrăcat din cap până în picioare în negru și având asupra sa o pușcă” , a fost declarat decedat (nu este clar dacă a fost ucis de polițiști sau sa sinucis). Autoritățile au transmis că, la momentul actual, nu mai există nicio amenințare activă în zonă, însă o anchetă este în desfășurare. În zonă există în prezent o desfășurare masivă de forțe de ordine.

Departamentul pentru Securitate Internă a transmis că monitorizează situația și că se află în contact cu alte agenții, în timp ce președintele Donald Trump a anunțat pe rețeaua sa de socializare, Truth Social, că a fost informat despre tragedie și a îndemnat la rugăciuni pentru victime. “ FBI a răspuns rapid și este la fața locului […] Casa Albă va continua să monitorizeze această situație teribilă” , a mai precizat acesta.

Incidentul de astăzi apare într-o tensionată pentru Minnea, având în vedere că doar în ultimele 24 de ore au avut loc alte trei atacuri armate în urma cărora trei persoane au murit și cel puțin opt au fost rănite.
sursa: biziday
