Senatorul PSD Daniel Zamfir a lansat un atac direct la adresa premierului Ilie Bolojan, după afirmațiile acestuia referitoare la situația economică a României.
Politicianul susține că mesajele transmise de șeful Guvernului pot afecta grav imaginea țării și pot reprezenta un factor determinant pentru intrarea în recesiune. În opinia sa, declarațiile premierului ar putea influența negativ atât investitorii, cât și percepția generală asupra stabilității economice.
Daniel Zamfir a subliniat că nu înțelege această tactică, mai ales în contextul în care România a înregistrat în trimestrul al doilea din 2025 cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană.
„Mi se par cel puțin hazardate atât declarațiile primului ministru Bolojan, cât și declarațiile consilierului guvernatorului, domnul Vasilescu. La trimestrul 2 2025, România are cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană. E cel puțin inadecvat sau, mai grav, riscant tu, ca prim-ministru, și din zona Băncii Naționale să vii să faci declarații de genul „România e pe buza prăpastiei”, incapacitate de plată și așa mai departe. La indicatorii macroeconomici, noi stăm mai bine ca multe țări europene. România chiar nu stă rău din acest punct de vedere”, a declarat senatorul PSD pentru Realitatea Plus.
Senatorul consideră că este cel puțin inadecvat și chiar riscant ca prim-ministrul să transmită mesaje în care sugerează că țara se află în pragul prăbușirii sau al incapacității de plată, în condițiile în care indicatorii macroeconomici arată mai bine decât în multe alte state europene.
„Dacă tu, primul ministru, te duci și anunți întreaga planetă practic, că România se apropie de incapacitate de plată creezi un sentiment extrem de greșit pentru tot ceea ce înseamnă investitori, cetățeni ai României”, a mai spus Zamfir
Acesta a subliniat că astfel de declarații venite de la cel mai înalt nivel guvernamental pot induce un sentiment eronat, care afectează atât investitorii, cât și cetățenii României. Din acest motiv, senatorul PSD a anunțat că subiectul va fi discutat în cadrul unei ședințe a Biroului Permanent Național, unde se dorește obținerea unor explicații din partea premierului referitoare la motivele acestor semnale publice considerate dăunătoare economiei.
„O să avem o ședință a Biroului Permanent Național și o să discutăm lucrul ăsta. Chiar vreau să aflăm de la domnul prim-ministru de ce, totuși, iese cu astfel de semnale publice. Astfel de anunțuri venite de la cel mai înalt nivel nu fac decât foarte rău economiei”, a conchis acesta.
În paralel, Ilie Bolojan a declarat joi, într-un interviu acordat publicației Bloomberg, că riscul de incapacitate de plată pentru România este foarte mare, după ani consecutivi de deficit ridicat. Premierul a avertizat că, în lipsa unei traiectorii stabile, consecințele economice ar putea fi extrem de negative.
„Riscul de incapacitate de plată este într-adevăr foarte mare după ani de deficit mare. Dacă nu intrăm pe o traiectorie stabilă, singurul rezultat posibil este unul foarte negativ”, a spus Bolojan.
DambovitaDeAzi.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a DambovitaDeAzi.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.