Cursurile nu vor mai fi reluate în acest an școlar pentru majoritatea elevilor și studenților, a anunțat luni președintele României, Vor reveni la școală doar elevii din anii terminali (a VIII-a și a XII-a) în vederea pregătirii evaluării naționale, respectiv bacalaureatul, însă în anumite condiții.

Principalele declarații ale președintelui:

  • A fost o discuție în care am evaluat câteva teme foarte importante
  • Prima temă vizează școlile. În momentul de față activitatea fizică este suspendată la școli și am evaluat cum putem continua că pe 12 iunie anul școlar se termină
  • Nu este cazul de relaxare. Am avut în statisticile de ieri peste 400 de noi cazuri de persoane infectate, astăzi peste 300
  • Pe de altă parte trebuie să ținem cont de câteva lucruri simple: faptul că elevii s-ar duce la școală ar implica ca elevii să aducă boala de la școală acasă
  •  S-a decis azi ca pentru majoritatea elevilor în acest an școlar, școlile și universitățile și grădinițele nu se vor redeschid
  • Anul școlar se va termina pe 12 iunie. Până atunci vor continua cursurile la distanță, mediile vor fi încheiate cu notele pe cre le au acum. În cazuri excepționale se pot face re-evaluări
  • Sunt câteva excepții: Elevii din clasele terminale – a opta, a 12-a sau a 13-a vor putea reveni la școală între 2 și 12 iunie pentru a se pregăti pentru examenele naționale
  • Normele de distanțare pot fi respectate: vor fi maximum 10 elevi într-o clasă
  • Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor organiza așa cum au fost planificate, dar cu respectarea unor reguli foarte stricte: vor sta la distanță mare unii de alții, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în școală, vor avea intrări și ieșiri separate
  • Așadar: nu se deschid școlile și universitățile. Situația școlară se încheie cu mediile încheiate. Așa evităm riscuri majore
  • Nu ar fi posibil în școlile noastre să se respecte distanțarea între elevil
  • A doua temă este legată de persoanele peste 65 de ani, care acum pot ieși doar între anumite ore
  • Începând de azi se va schimba acest interval: persoanele peste 65 vor avea la dispoziție două intevrale: de la 7 la 11 și de la 19 la 22 când vor putea să iasă din casă – pentru cumpărături sau mișcare în jurul casei.
  • A treia temă: un ajutor pentru cetățenii Republicii Moldova.
  • România, care se consideră un partener extrem de important, va pregăti și implemnta două măsuri importante.
  • O echipă de medici va merge în Republica Moldova pentru a ajuta spitalele de acolo să facă față mai bine epidemiei. A doua acțiune: trimiterea de măști, materiale sanitare, medicamente din rezerva noastră pentru a ajuta cetățenii de acolo să treacă mai bine peste această epidemie
  • Președintele Klaus Iohannis a avut, luni, la Palatul Cotroceni o ședință cu Guvernul în vederea gestionării pandemiei de coronavirus. La ședință au participat prim-ministrul României, Ludovic Orban, Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, și Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode.
sursa:gandul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *