Aproape 1 milion de elevi care nu au avut acces la internet în ultimul an au pierdut 24 de săptămâni de şcoală, iar riscurile ca rata de abandon şcolar să înregistreze “creşteri record” sunt foarte mari, potrivit unui comunicat al World Vision România, transmis AGERPRES.
“La un an de declararea oficială a pandemiei şi de la prima zi în care şcolile din România s-au închis, iar educaţia s-a transferat în online, aproape un milion de copii înscrişi în învăţământul preuniversitar din mediul rural se află în faţa unui moment critic”, a menţionat World Vision România, care a subliniat că trebuie luate măsuri ca aceşti copii să depăşească pierderile de învăţare acumulate în perioada în care orele s-au desfăşurat online.
Potrivit organizaţiei, 40% dintre elevii din mediile defavorizate, majoritatea înscrişi la şcolile din mediul rural, nu au făcut şcoală online din diverse motive: din cauza problemelor financiare familiile lor nu le-au putut asigura un smartphone sau un calculator cu care să lucreze; nu au avut conexiune la internet – unul din trei sate în care World Vision activează are zone cu semnal slab sau inexistent; profesorii nu au fost pregătiţi să predea şi să-şi examineze elevii online; nu au avut un loc acasă unde să participe la lecţiile online.
Cel mult 70% dintre elevii de clasa a VIII-a din cele mai vulnerabile comunităţi din mediul rural au participat la evaluarea naţională. Jumătate din elevii care au participat la examenul de evaluare naţională au obţinut note sub 5 la matematică…citeste INTEGRAL aici
