Din primele verificări s-a stabilit că la intersecţia semaforizată de pe bld. I.C.Brătianu cu str. Colonel Stănescu, de pe raza municipiului Câmpulung Muscel, un bărbat de 68 de ani, din Câmpulung, care s-a angajat în traversarea străzii, a fost accidentat de un TIR, condus de un bărbat de 47 de ani, din acelaşi municipiu, pe direcţia Pitești spre Brașov.
Se pare că atât pietonul cât și autocamionul s-ar fi pus în mișcare simultan, pe culoarea roșie a semaforului pentru pietoni. Se încearcă identificarea unor camere de luat vederi care să surprindă într-un unghi de vizualizare suficient de cuprinzător zona, în momentul în care s-a petrecut accidentul, pentru a avea certitudine în aceasta privință.
Pietonul a fost preluat şi transportat la o unitate medicală, starea acestuia fiind gravă, dar stabilă.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, conform art. 196 din Codul Penal, urmând ca toate împrejurările în care nefericitul eveniment s-a petrecut să fie clarificate în urma cercetărilor.
