Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat textul scrisorii deschise adresate președintelui Nicușor Dan, în care arată că Administrația Prezidențială nu a dat niciun argument pentru faptul că nu a semnat 51 de decrete de pensionare/numire în funcție. CSM a cerut președintelui și ministrului Justiției soluționarea cât mai rapidă a procedurilor.

Nici președintele, nici ministerul Justiției nu au emis, până acum, un punct de vedere referitor la situația semnalată de CSM.

Textul integral al scrisorii:

“Având în vedere situaţia fără precedent generată ca urmare a nesemnării decretelor de pensionare ale judecătorilor şi a decretelor de numire în funcţia de judecător, respectiv 51 de decrete,

Constatând că a fost generat un blocaj inexplicabil în derularea acestor proceduri, fără vreun argument oferit din partea Administraţiei Prezidenţiale, care să îl justifice,

Având în vedere că tergiversarea, fără nicio explicaţie, a acestor proceduri generează consecinţe negative în activitatea instanţelor judecătoreşti,

Consiliul Superior al Magistraturii s-a adresat Preşedintelui României, domnul Nicuşor Dan, printr-o scrisoare deschisă, solicitând să dispună măsurile necesare pentru finalizarea procedurilor, cât şi Ministrului justiţiei, domnul Radu Marinescu, pentru sprijin instituţional în vederea soluţionării cu celeritate a acestei situaţii”.
Sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *