Gigantul farmaceutic Merck şi o companie americană au anunţat sâmbătă progrese în dezvoltarea unui medicament împotriva COVID-19 administrat pe cale orală. Antiviralul lor, care este în curs de testare, a avut efecte pozitive în reducerea încărcăturii virale.
Compania Merck a renunțat la sfârşitul lunii ianuarie dezvoltarea a două potenţiale vaccinuri împotriva COVID-19, dar îşi continuă cercetările privind două tratamente contra bolii. Unul dintre aceste medicamente este molnupiravir, dezvoltat împreună cu compania americană Ridgeback Bio.
Medicamentul a redus semnificativ încărcătura virală la pacienţi după cinci zile de tratament, a anunțat compania americană, sâmbătă, în cursul unei reuniuni cu specialişti în boli infecţioase.
„Ştiind că există o nevoie neacoperită de tratamente antivirale împotriva SARS-CoV-2, suntem încurajaţi de aceste rezultate preliminare”, a declarat într-un comunicat Wendy Painter, director medical la Ridgeback Biotherapeutics.
Faza 2 a testărilor (studiile au trei faze înainte de posibila comercializare) a fost efectuată pe 202 pacienţi nespitalizaţi, având COVID-19 cu simptome. Nu a existat nicio alertă în termeni de siguranţă, iar „dintre cele patru incidente grave raportate, niciunul nu a fost considerat în legătură cu medicamentul studiat”, a precizat compania…citeste INTEGRAL aici
