Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Federaţiei Sindicatelor Democratice din Poliţia Română, a vorbit, în exclusivitate pentru DC News, despre rolul Poliției în tragicul eveniment de la Onești.
Christian Ciocan, Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al F.S.D.P.R., a vorbit, în cadrul unui interviu exclusiv pentru DC News, despre cei responsabili pentru faptul că doi bărbați au fost luați ostatici și au fost uciși (vezi AICI):
„Pe principii, Poliția Română nu are încadrați negociatori. Ceea ce vedem în filme sau ceea ce vedem la Jandarmeria Română, pe vestele celor încadrați acolo, Poliția nu dispune de astfel de funcții. Acțiunile de restrângere a libertății unor persoane, chiar și prin închiderea unor uși, indiferent de motivație, se numește lipsire de libertate în mod ilegal. Dacă acestea capătă alte conotații de tip terorist, responsabilitatea revine Serviciului Român de Informații.
Poliția Română are de instrumentat un caz, decesul unor persoane survenit pe un anumit fond. Dacă instanța va decide, va disjunge acest caz și va efectua cercetări implicând și alte instituții ale statului. Din 1990 până în prezent ne-am obișnuit să responsabilizăm Poliția Română, la fe ca și înainte de 1989, vis-a-vis de tot ceea ce se întâmplă în social. Poliția era considerată o moașă comunală. Ea nu se mai numește Miliție și are alte atribuții.
Trebuie să se facă o diferențiere clară a motivației acelui individ care a restrâns libertatea celor două persoane. Infracțiunea de omor e în competența procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul din Onești. Poliția vine doar să instrumenteze cazul. Dacă vorbim despre acțiuni care au ca motivație orice altceva decât acțiuni de drept comun, spre exemplu terorismul, trebuie implicate și alte forțe. Toate instituțiile sunt public, plătite din banii cetățenilor, au obligații și trebuie să vină și să răspundă în fața opiniei publice, așa cum răspund în fața comisiilor Parlamentului și magistraților“, a precizat Ciocan.
sursa: dcnews.ro
